Primăria oraşului Sinaia, în parteneriat cu Transport Urban Sinaia şi zece hoteluri şi pensiuni, de patru, trei şi două stele, lansează oferta “O săptămână la schi”. Astfel, în perioada 20-25 martie, turiştii pot beneficia de cinci nopţi de cazare şi schipass la jumătate din preţul afişat la recepţie.

„Primăvara înseamnă pentru turişti şi O săptămână la schi, pachet pe care îl lansăm şi în acest an împreună cu partenerii şi colaboratorii noştri. Iar iubitorii muntelui au toate premisele pentru a alege Sinaia datorită condiţiilor de aici generate de investiţiile pe care le-am făcut în ultimii ani. Cea mai nouă, Telegondola Carp, inaugurată în acest an este cea care asigură accesul către toate pârtiile de schi în cele mai bune condiţii şi la preţuri extrem de avantajoase,a spus Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.

Cele 10 hoteluri şi pensiuni incluse în program oferă un total de 88 de camere, reprezentând 176 de locuri de cazare. În cadrul ofertei, turiştii pot opta pentru un hotel de patru stele (Hotel Carpathia), şapte unităţi de trei stele (Hotel Rina Sinaia, Hotel Bucegi, Hotel Silvia Apart, pensiunile New Aosta Garden, Master şi vilele Camelia şi Economat-La Tunuri) şi două hoteluri de două stele (Hotel Tanţi şi Hotel Rina Cerbul).

Doritorii pot accesa oferta telefonând la hotelul sau pensiunea dorită, dintre cele enumerate mai sus şi incluse în program. Pe baza tichetului de cazare turiştii vor obţine şi reducerea de 50% la schipass, al cărui preţ va fi de 560 de ron, pentru cinci zile. Condiţiile de schiat sunt optime, ţinând cont de noul strat de zăpadă depus.