Hotelurile şi pensiunile au cazat în primele cinci luni 6,33 milioane de turişti, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 77,1% au fost români, iar cei mai mulţi străini au venit din statele Uniunii Europene, cu o durată medie a şederii de 2 zile, potrivit datelor INS.
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,7% din total turişti străini), iar din aceştia 82,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în hoteluri şi pensiuni au provenit din Germania (81.400), Italia (77.700), Israel (64.100), Franţa (47.300), SUA (44.600).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 3,06 milioane în primele cinci luni, în creştere cu 11,9% faţă de perioada similară a anului trecut. Din totalul acestora, 59,7% provin din statele Uniunii Europene, în principal din Ungaria (33,2%), Bulgaria (27,9%), Germania (8,2%), Italia (6,5%), Polonia (4,9%) şi Austria (3,4%) .
În străinătate au plecat 4,99 milioane de români, cu 9,3% mai mulţi. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 77,1% din numărul total de plecări.
În mai, au fost înregistrate circa 1,82 milioane înnoptări în structurile de primire turistică, în creştere cu 12,3% faţă de mai 2014. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 76,6%. Turiştii veniţi din Europa au avut o pondere de 71,8 % din totalul turiştilor străini.
Aproape 80% dintre turiştii străini au fost cazaţi în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (76,8%), pondere uşor redusă faţă de mai anul trecut, de la 78,5%, în timp ce 7,5% au optat pentru staţiuni din zona montană, 2,1% pentru staţiuni balneare şi 1,1% pentru litoral.