Castelul din Banloc este administrat de câţiva ani de Arhiepiscopia Timişoarei, care se ocupă de domeniul concesionat pe 49 de ani de la Primăria Banloc, un loc unde se pare că nimeni nu şi-a putut găsi liniştea în acest loc, sătenii spunând că ar fi un loc blestemat.

Localnicii speră că odată cu venirea feţelor bisericeşti în acest aşezământ, se va trece peste "blestemul celor care l-au tot cumpărat cu bani grei, dar au fost nevoiţi să-l părăsească în grabă", fiind alungaţi de nemiloase momente ale istoriei, de melancolii sau de obştescul sfârşit.

"Castelul a fost construit în anul 1750 într-un loc atestat documentar la 13 mai 1400, sub numele de Byallak, ‘locul bivolului’. În perioada paşalâcului turcesc din Banat, între anii 1522-1717, aici îşi avea reşedinţa de vară paşa, ulterior terenul fiind dăruit de Maria Tereza banului croat Draşkovici, în schimbul altor teritorii. Din 1750 este ridicat castelul care în anul 1783 devine proprietatea familiei nobiliare ungare Karacsonyi. Tot atunci, groful Lazăr Karacsonyi aduce specii rare de pomi exotici, pe care îi plantează în jurul conacului-castel, punând bazele actualului parc care se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare", a relatat istoricul Ioan Haţegan, cercetător ştiinţific în cadrul Filialei Timişoara a Academiei Române.

Vremuri tulburi aduc peste România Războiul I Mondial şi pacea interbelică, perioadă în care Principesa Elisabeta (sora Regelui Carol al II-lea), devenită regină prin căsătoria cu George al II-lea al Greciei, dar divorţată, ulterior, revine în ţară.

Fire bogat înzestrată cu harurile artei, principesa nu-şi găseşte mângâierea sufletească în părţile Regatului şi vine în Banat, unde în anul 1935 cumpără cu 22 de milioane de lei castelul de la Banloc. Legenda spune că unul dintre aghiotanţii ei nu a putut să o urmeze, fiind prins pe drum de răufăcători, iar pentru a scăpa de ei le spune că Prinţesa a fugit cu un cufăr plin cu galbeni şi că doar el ştie drumul spre Banloc, unde ea îi va ascunde. Odată ajuns la noua reşedinţă bănăţeană, răufăcătorii sunt prinşi, iar el va reintra cu devotament în slujba stăpânei.

Frumuseţea castelului înconjurat de păduri şi de o întinsă cultură de orez, eleganţa încăperilor înzestrate cu mobilier de lux, cu antichităţi, tablouri aparţinând stilului rococo, sculpturi din marmură şi chiar şi o mumie din Egipt, nu au putut linişti însă sufletul prea zbuciumat al prinţesei, care asemeni Prinţesei Sisi, căuta iubirea adevărată din anturajul artistic, dar statutul de descendentă a Casei Regale interzicea acest lucru.

Ne putem imagina serile şi nopţile petrecute aici de principesă alături de cele două servitoare şi, poate, câţiva apropiaţi în care poate se discutau veştile de pe front, se asculta muzică, se făceau şedinţe de spiritism, iar Elisabeta aşternea pe pânză curcubee de uleiuri prin care lăsa să vorbească tăcut sentimentele, regretele, dorinţele, neîmplinirile.

Cu toate că era despărţită, aflarea veştii despre moartea fostului ei soţ, regele George al II-lea, avea să o cufunde şi mai mult în adâncul himerelor şi în singurătatea castelului de la Banloc. A rămas aici până în anul 1948, când a fost obligată să ia definitiv calea exilului, spre Cannes.

Au urmat anii comunismului, când castelul a devenit, pe rând, casă de bătrâni, orfelinat, iar piesele mobilierului-unicat au fost furate în cea mai mare parte. După 1990, primarul Cornel Toţa spune că s-au mai găsit foarte puţine lucruri în conac. ‘Câteva scaune, canapele, un candelabru, un birou, un orologiu, o oglindă, o masă. Restul a fost furat sau distrus de oameni care nu au ştiut sau nu au vrut să le preţuiască. Mobilierul, dacă nu a fost furat, cu siguranţă că a ajuns lemn de foc’, spune primarul Toţa.

"Proiectul ecumenic al Mitropoliei Banatului urmăreşte realizarea unui program anual de întâlniri şi activităţi specifice identităţii creştine, precum şi creşterea gradului de implicare a tinerilor în viaţa bisericii. De asemenea, se doreşte amenajarea unui centru ecumenic cu caracter permanent, unde să fie aduşi în tabere copiii ce provin din familii sărace, elevii sau studenţii din învăţământul teologic, să se construiască şi câteva săli de conferinţe, iar în perspectivă poate chiar să construim un complex de 20 de camere, din structura vechiului castel, în care să poată locui minorii bolnavi de SIDA sau bătrâni", adaugă Toţa.

În perioada 1999-2000, fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru, voia să transforme conacul-castel şi parcul din preajmă într-un centru european de conferinţe. După anul 2000, acest proiect a fost abandonat, iar administraţia locală a reuşit să restaureze bolţile clădirii. Ministerul Culturii a investit în urmă cu aproape 10 ani suma de 1,4 milioane de lei pentru renovarea clădirii considerate monument istoric. Fiind vorba de o clădire cu valoare de patrimoniu, partenerii proiectului încearcă să obţină fonduri structurale pentru renovarea clădirii.

Castelul din Banloc pare să nu se vrea locuit, în orice caz parcă nu şi-ar mai dori stăpâni. Poate de aceea, Casa Regală a României nu l-a revendicat niciodată, lăsându-l definitiv statului. Doar Radu Lambrino a încercat să intre în posesia lui, dar cererea i-a fost respinsă. (AGERPRES)