Cea mai vizitată instituţie muzeală din Bucureşti este, potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", fiind preferat de 59% dintre respondenţii care au participat la cercetare, în timp ce Muzeul Ţăranului Român s-a clasat pe locul al doilea.
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) a lansat, luni, "Barometrul de Consum Cultural 2014", cea mai importantă analiză statistică a sectorului cultural din România.
"Barometrul de Consum Cultural 2014. Cultura, între global şi local" oferă informaţii despre dinamica valorilor şi practicilor din societatea românească din prezent, despre modul în care populaţia se raportează la sectorul cultural, devenind un instrument esenţial în dezvoltarea strategiilor locale şi regionale.
În Bucureşti există 29 de muzee şi case memoriale, majoritatea celor naţionale fiind concentrate în Capitală.
În 2014, 56% dintre bucureşteni nu au vizitat o instituţie muzeală.
Doar 9% au mers o dată pe an la un muzeu sau o casă memorială, 7% au mers de două ori şi doar 4% au întreprins activităţi de acest tip de mai multe ori în ultimul an. De asemenea, rata de non-răspuns la această întrebare a fost de 24%. Majoritatea vizitatorilor, mai exact 46%, este formată din absolvenţi de studii superioare.
În privinţa preferinţelor pentru tipul de muzeu, în 2014, ierarhia include istorie (62%), ştiinţele naturii (56%), arheologie (55%), artă (54%), etnografie (51%), istorie militară (49%), memoriale (48%), carte veche (46%), ştiinţă şi tehnică (46%), numismatică (43%) şi artă religioasă (41%).
Cel mai vizitat muzeu din Bucureşti, potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, este Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" (59), urmat de Muzeul Ţăranului Român (34%) şi de Muzeul Naţional de Istorie a României (23%). Topul este completat de Muzeul Naţional de Artă al României (21%) şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (15%).
În toate cazurile selectate, nivelul de satisfacţie al experienţei de vizitare este ridicat şi foarte ridicat, cea mai mare notă fiind obţinută de Muzeul Naţional de Istorie a României (4,67, pe o scală de la 1 la 5, n.r.), Muzeul Naţional de Artă al României (4,42), Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" (4,56), Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" (4,58) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (4,45).
Lipsa de timp (44%) este principala motivaţie indicată de respondenţi pentru nepracticarea acestei activităţi, iar 26% dintre bucureşteni ar dori prelungirea programului de vizitare.
Analiza a fost realizată pe un subeşantion reprezentativ pentru populaţia din Bucureşti care a însumat 946 de respondenţi.