Hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei au pregătit de Crăciun oferte care pornesc de la 260 de lei de persoană pentru patru nopţi de cazare la o pensiune din Sinaia şi ajung la 1.430 de lei la un hotel de patru stele din staţiune. De Revelion, preţurile sunt de două sau de trei ori mai mari, scrie Mediafax

La Sinaia, una dintre cele mai căutate staţiuni româneşti pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, preţul unei vacanţe de Crăciun la un hotel de patru stele porneşte de la 1.380 de lei pentru trei nopţi de cazare în cameră dublă cu cină festivă pentru două persoane în seara de Crăciun şi ajunge până la 3.000 de lei pentru cinci nopţi de cazare într-un apartament.

Pachetele turistice includ cazare, mic dejun în sistem bufet suedez şi cina festivă de Crăciun, care este calculată la 250 de lei de persoană. Turiştii pot însă renunţa la cina festivă, banii fiind scăzuţi din preţul pachetului turistic. Hotelul a pregătit colinde şi cadouri pentru seara de Ajun, spectacol de muzică populară, iar familiile cu copii îi pot lăsa pe cei mici, de Crăciun, într-un spaţiu de joacă special amenajat unde pot servi masa, având un meniu adaptat lor, totul pentru 100 de lei. De asemenea, turiştii au acces la jacuzzi, piscină, saună uscată sau umedă şi la sala de fitness.

Tot la Sinaia, un alt hotel de patru stele are o ofertă de Crăciun de 1.430 de lei pentru o cameră dublă, fiind incluse patru nopţi de cazare, mic dejun în sistem bufet suedez, dejun festiv de Crăciun, program artistic, cină în seara de 26 decembrie cu program artistic.

Cei cu un buget mai mic pot alege hotelurile de două sau trei stele, unde preţurile scad considerabil. Astfel, la un hotel de trei stele din Sinaia un pachet turistic cu trei nopţi de cazare cu mic dejun şi cină festivă de Crăciun costă 375 de lei de persoană, iar cei care vor să petreacă patru nopţi vor plăti 500 de lei de persoană. Gazdele vor pregăti pentru cina de Crăciun gustare tradiţională cu slănină, jumări, tobă, dar şi sarmale cu mămăligă şi pomana porcului. Ca desert se va servi cozonac, iar vinul ales pentru oaspeţi este românesc.

În Buşteni, hotelierii au pregătit pachete turistice care includ trei, patru sau cinci nopţi de cazare cu preţuri care pornesc de la 485 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare într-o cameră cu trei paturi şi ajung la peste 1.000 de lei de persoană pentru cinci nopţi de cazare într-un apartament. Pachetul turistic include mic dejun şi cină în ajunul Crăciunului, iar turiştii au posibilitatea să asiste la tăierea porcului, să facă foc de tabără şi să primească colindători. Gazdele spun că la hotel va veni şi Moş Crăciun cu daruri pentru copii, în timp ce adulţii vor beneficia de program artistic la cina festivă de Crăciun. La acest hotel copiii de până la şase ani au gratuitate, cei cu vârste între 6 şi 12 ani plătesc jumătate din pachetul turistic, iar copiii peste 12 ani plătesc integral.

Astfel, o pensiune de trei margarete din Sinaia are în ofertă un pachet turistic de minimum patru nopţi de cazare la preţul de 176 de lei de persoană pe noapte, aproape triplu faţă de preţul pentru Crăciun, însă poate fi considerat unul foarte bun comparativ cu alte oferte. În momentul rezervării turiştii trebuie să plătească jumătate din preţ. Cei care doresc să petreacă Revelionul în vilă, pot opta pentru masa de revelion şi prânzul din prima zi a anului pentru care vor plăti 250 de lei. La jumătatea lunii decembrie, mai mult de jumătate din locurile de cazare de la această pensiune sunt închiriate, însă cei care nu au ales încă unde vor petrece Revelionul mai găsesc câteva camere libere.

Cu cât condiţiile de cazare sunt mai bune, cu atât preţurile cresc, astfel încât o vacanţă de Revelion care include cinci nopţi de cazare la un hotel de patru stele din Sinaia poate ajunge la peste 8.000 de lei de persoană.