Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, s-a căsătorit duminică, la Azuga, cu avocatul Radu Pricop. Cununia civilă a avut loc în secret, la primăria din Azuga şi a fost oficiată de edilul din localitate, Constantin Samson.
Conform mai multor surse, cei doi se cunosc de mai mulţi ani, dar formează un cuplat abia de un an de zile.
Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent la ceremonie, alăturia de soţia sa, Maria, Băsescu, însă de la eveniment a lipsit sora Ioanei Băsescu, Elena.
Constantin Samson, primarul din Azuga, a declarat, luni, pentru Mediafax că după căsătorie fiecare dintre soţi îşi va păstra numele de familie.
Potrivit primarului oraşului Azuga, Constantin Samson, care a oficiat cununia civilă a celor doi, niciunul dintre ei nu are domiciliul în Azuga, însă au avut posibilitatea, conform legii, de a depune o cerere cu 15 zile înainte şi de a se căsători la Azuga.
"Nu este primul cuplu care nu e din Azuga şi care se căsătoreşte aici", a adăugat primarul oraşului.

Radu Petru Pricop este un bun prieten al Elenei Basescu, dar şi al soţului acesteia, Bogdan Ionescu. Are 35 de ani şi este asociat al unui cabinet de avocatură.
Fiica cea mare a preşedintelui a mai fost căsătorită timp de trei ani cu Bodo, solistul formaţiei Proconsul. Cei doi s-au căsătorit în 2003, cununia civilă fiind oficiată chiar de Traian Băsescu, primar al Bucureştiului la acea vreme.
A doua relaţie serioasă a Ioanei Băsescu a fost cu un om de afaceri din domeniul divertismentului, de care s-a despărţit la începutul anului 2013, mai scrie presa.