Documentarul "Bucureşti, unde eşti?", regizat de Vlad Petri, a câştigat premiul publicului la Festivalul Filmului European (FFE), informează Mediafax.
Festivalul Filmului European s-a desfăşurat între 9 şi 15 mai, în Capitală, urmând ca, de vineri până duminică, acesta să aibă loc la Târgu-Mureş. Ambasadorul onorific al evenimentului de anul acesta a fost regizorul Adrian Sitaru.
La gala de joi seară, Christophe Pomez a mulţumit publicului care a venit la proiecţiile programate în festival, apreciind că au fost peste 2.700 de spectatori care au participat la vizionările de la cinematograful Elvira Popescu din Capitală. "Este un formidabil cadou cel pe care l-aţi făcut, cinema-ul european este foarte viu, nu este ca cinema-ul american. (...) Vreau să vă mulţumesc pentru că voi faceţi ca cinema-ul european să fie viu", a declarat acesta.
Premiul publicului, care a fost înmânat de vicepreşedintele ICR Liviu Jicman, i-a revenit regizorului Vlad Petri, pentru documentarul "Bucureşti, unde eşti?", proiectat în avanpremieră la Festivalul Filmului European. Premiul publicului este unul onorific şi de popularitate decernat de organizatori peliculei cu cele mai multe voturi înregistrate pe site-ul www.ffe.ro.
"Vreau să mulţumesc tuturor susţinătorilor care au votat acest film. Mulţumesc şi Festivalului Filmului European, pentru că a găzduit o proiecţie importantă şi interesantă. (...) Filmul va avea premiera la TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania, n.r.), după care va intra în cinematografe, din 13 iunie", a declarat regizorul Vlad Petri.
Filmul realizat de Vlad Petri prezintă modul în care protestatarii români au ocupat străzile din Bucureşti în anul 2012. Ce au în comun un fost ofiţer de poliţie, un dresor de câini, fondatorul unui partid politic şi protestatarii antiguvern? Cu toţii s-au întâlnit pe străzile Bucureştiului, la 23 de ani de la Revoluţie, hotărâţi să recucerească spaţiul public.Vlad Petri le urmăreşte poveştile pentru o perioadă de un an, din primele zile ale protestelor până în zilele referendumului împotriva preşedintelui Traian Băsescu. "Bucureşti, unde eşti?" este un film despre o lume confuză, aflată într-o continuă tranziţie între un trecut comunist şi un viitor incert.
Cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Filmului European a adus cinefililor 42 de pelicule premiate din 25 de ţări.
Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român (ICR), împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.