Rămăşiţele a zece oameni, printre care şi un copil, care datează din Epoca Bronzului, au fost găsite în apropiere de Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova. Pe cercetători i-a uluit faptul că una dintre persoane era reînhumată, ceea ce ar putea arăta că atunci când strămoşii noştri se mutau dintr-un loc într-altul, îşi luau cu ei şi morţii.
Pe lângă oseminte s-au mai descoperit cercei din argint şi un vas ceramic foarte bine conservat, iar cercetările continuă.

Săpăturile arheologice au demarat în momentul în care un investitor a cumpărat un teren în apropiere de Ariceştii Rahtivani, cu gândul să ridice mai multe hale. Arheologii veniţi la faţa locului au găsit până acum cinci morminte şi au stabilit că este vorba despre un cimitir vechi de cel putin 5.000 de ani, din Epoca Bronzului.

Aceste vestigii importante îi pot ajuta pe arheologi să înteleaga modul în care trăiau strămoşii noştri.

Alin Frânculeasa, arheolog: "Intr-o groapă avem de-a face cu inmormantări succesive - un individ principal aşezat potrivit obiceiului epocii şi lângă el resturi umane de la alti indivizi inhumaţi. Se mişcau de la munte la câmpie, de la câmpie la munte, în funcţie de anotimp. Atunci când se mişcau, uneori, isi luau şi morţii cu ei".

Dupa ce toate osemintele vor fi scoase la lumină, vor fi trimise fragmente la un laborator din Europa, pentru datarea cu Carbon 14, potrivit stirileprotv.ro