Un bărbat în vârstă de 35 de ani, proprietar de animale exotice, a abandonat trei şerpi într-un coş de gunoi, lângă o şcoală. Tras la răspundere pentru fapta sa, acesta a explicat că a aruncat în stradă reptilele pentru că întreţinerea lor era prea costisitoare, iar facturile la curent electric l-au îngrozit.
În dimineaţa zilei de 29 iunie, Samuel Newton, în vârstă de 35 de ani, a îndesat şerpii într-o sacoşă de cumpărături şi s-a urcat la volan. A mers cu maşina până în apropierea Şcolii St Augustine din Scarborough, North Yorkshire, unde a decis că e locul "potrivit" pentru a abandona reptilele. Spune că, fiind un loc aglomerat, spera ca pitonii pe care îi îngrijise de ani de zile vor fi găsiţi în scurt timp. Doi dintre ei au fost prinşi de un expert chemat de autorităţi, iar al treilea a fost capturat în ziua următoare.
Unde au fost găsiţi cei 3 pitoni, abandonaţi lângă şcoală
"Din fericire, şerpii nu au ajuns pe terenul de joacă", a declarat procurorul Martin Butterworth, potrivit Mirror. Pitonii nu erau veninoşi, dar îşi pot ucide cu uşurinţă prada, prin asfixiere. "Este o situaţie bizară. Ne îngrijorează mai ales faptul că (n.r. şerpii) au ajuns lângă o şcoală. Închipuiţi-vă un copil, care dă peste o reptilă de cel puţin un metru lungime", spune magistratul Alan Kay.
Samuel Newton a fost adus în instanţă, unde a prezentat mai multe versiuni ale evenimentelor. Iniţial, a pretins că i-a cerut unei cunoştinţe să ducă şerpii la un magazin de animale. Dar a mărturisit curând totul, după ce poliţiştii au vorbit cu proprietarul magazinului respectiv. "Este un caz tare neobişnuit. Persoana în cauză are un caracter ireproşabil. Are şerpii de cinci, şase ani şi i-a ţinut în vivarii corespunzătoare", a precizat Ian Brickman.
Facturile la curent electric au crescut mult prea mult
Deşi era angajat într-un magazin şi presta deseori ore suplimentare de lucru, bărbatul câştiga în jur de 1.000 de euro pe lună. O sumă mult prea mică pentru a-şi putea permite costurile de întreţinere ale şerpilor. Cea mai mare problemă, spune el, era factura la curent electric. Samuel Newton a primit o amendă cumulată de aproximativ 700 de euro şi nu va mai putea ţine reptile în casă în următorii şapte ani.
Sursa: www.observatornews.ro