După ani de zile în care ploieştenii au ales cluburile din Ploieşti pentru a vedea diverse concerte live, a sosit vremea ca un pub din oraş să ofere celor îndrăgostiţi de muzică bună posibilitate de a vedea cele mai bune trupe din România.
Yell Wolf Pub a fost neîncăpător vineri seara la concertul trupei Direcţia 5. De altfel, trupa a ales pubul ploieştean pentru a-şi lansa în oraşul lui Nenea Iancu cel mai nou album „Rock’n Roll, Baby!”.
Locaţia s-a dovedit deîncăpătoare pentru cei care au ales să asiste la eveniment, mulţi dintre spectatori urmărind concertul în picioare.
Cristi Enache, Toni Şeicărescu, Marian Ionescu, Marius Keseri şi Nicu Dalaman au demonstrat că sunt una dintre cele mai bune trupe din Romania. Băieţii au cântat toate piesele celebre ale trupei, iar la final au fost, pur şi simplu asaltaţi pentru fotografii şi autografe. Trebuie să mai spunem că trupa a fost înfiinţată în 1991, iar până acum a lansat nu mai puţin de 26 de albume.
Între două autografe pe noul album, Rock’n Roll, Baby!, Cristi Enache, unul dintre cei doi solişti ai trupei, şi-a făcut timp să răspundă şi întrebările Jurnalului Prahovean.
Cum a fost concertul din seara aceasta?
Cristi Enache: A fost o revedere emoţionantă cu publicul din Ploieşti, mai ales că de câteva luni bune nu am mai avut ocazia de a cânta aici. Ne bucurăm că oamenii au venit să ne asculte într-un număr atât de mare. Clubul a fost plin. E prima oară când cântăm în Yell Wolf Pub şi ne-am simţit minunat. Cu siguranţă vom reveni pentru că mereu ne întoarcem acolo unde avem prieteni
Ce înseamnă noul album, Rock’n Roll, Baby! ? E un album bine primit pe piaţă. Vă aşteptaţi la un succes, chiar de la lansarea oficială?
Noul album este o colecţie de cântece noi, compuse în ultimul an. Avem deja două piese foarte iubite de public- De ce iubim şi Forever Love- piese foarte cerute la radio şi în toate concertele noastre.
Ne dorim de fiecare dată ca albumul nou să atragă noi fani. Cu fiecare nou album câştigăm ascultători noi, iar familia Direcţia 5 devine din ce în ce mai mare. Ne onorează şi ne obligă, în acelaşi timp. Ne plac tinerii care vin pentru prima oară la un concert Direcţia 5, iar la final ne spun că vor reveni cu siguranţă.
Ce înseamnă Direcţia 5 în anul 2014?
Noi de la un an la altul, ne schimbăm. Trecem prin experienţe noi, prin sentimente noi. Fiecare album descrie ceea ce suntem. Aşa suntem acum în 2014- Rock’n Roll Baby!
Piesa „Forever Love” este o colaborare cu Lidia Buble. Cum a luat naştere această colaborare?
Această sugestie a venit din partea casei noastre de discuri. Noi am avut foarte multe colaborări de-a lungul timpului, cu diverşi artişti şi artiste. Credem că aceste colaborări înviorează puţin piaţa muzicală din România. Lidia e foarte talentată, deşi e foarte tânără, are o voce foarte bună şi profundă.
V-aţi înfiinţat în 1991! Care este secretul longevităţii trupei Direcţia 5?
Cum am rezistat…? Acest rezistă mi se pare puţin cam ostăşesc. Existăm pentru că ne place muzică şi pentru că oamenii ne plac. Ne-a fost scris să ne întâlnim şi să facem muzică frumoasă.
Un mesaj pentru ploieşteni?
Anul acesta nu prea am cântat la Ploieşti şi orice revedere este nemaipomenită. Dacă mai spun că singurele mele rude din afara Bucureştiului sunt aici, vă daţi seama că la Ploieşti vin ca acasă. Fiecare revedere cu fanii de aici este o magie şi o plăcere deosebită.