Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat luni că “avem tot dreptul să luăm o decizie corespunzătoare şi să impunem un embargo privind pomparea de gaz prin gazoductul Nord Stream 1”, dar a precizat că deocamdată nu a fost luată o astfel de decizie.

 

Oficialul rus a mai declarat că “este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală”, iar preţul ţiţeiului ar ajunge la 300 de dolari pe baril. Ţiţeiul european BRENT s-a oprit ieri din creştere la sub 130 de dolari pe baril, aproape de maximul istoric atins în 2008.

 

Rusia a susţinut întotdeauna că nu foloseşte gazul natural ca armă, dar Statele Unite şi Europa s-au pregătit intens pentru această posibilitate. Recent, Ursula von der Leyen a declarat că Europa a reuşit să-şi asigure în depozite şi contracte de aprovizionare cu gaze lichefiate (din SUA, Qatar şi Nigeria) cantitatea necesară pentru această iarnă.

 

Cotaţia gazelor naturale europene cu referinţa Amsterdam a ajuns luni la 279 de euro/MwH, în creştere cu 42% faţă de vineri şi cu peste 200% faţă de momentul începerii războiului.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro