Nici nu a început bine anul acesta şi deja ştim la ce concerte vom merge  în 2018. Avem parte de câteva reveniri pe scenele din capitală, dar sunt, cu siguranţă, concerte de neratat. Cu certitudine acestea nu sunt toate concertele anului. Sperăm la afişe cu nume mari şi la concerte impresionante în 2018. Stay tuned!

Formaţia germană Kreator va concerta, pe 25 ianuarie 2018, la Arenele Romane, în cadrul turneului „Gods of Violence”, alături de formaţiile Decapitated (Polonia) şi Dagoba (Franţa). Concertul va avea loc în cort încălzit, iar biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, la preţurile de 115 şi 165 de lei, până pe 15 ianuarie, şi 125 de lei (acces general), în ziua concertului.

Mariza, celebra cântăreaţă fado, va reveni în concert la Bucureşti pe 17 februarie, la Sala Palatului. Biletele au preţuri cuprinse între 110 şi 300 de lei.

Cântăreaţa de origine olandeză Caro Emerald va concerta pe 28 februarie 2018 la Sala Palatului, iar biletele au preţuri cuprinse între 85 şi 248 de lei. În primăvara anului 2017, a fost lansat EP-ul „Emerald Island” care dă numele turneului ce va include şi concertul programat pentru Bucureşti. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la mai multe categorii de preţuri.

După 8 ani de la prima vizită în România, grupul german electro Kraftwerk va susţine, pe 1 martie, un concert 3D la Arenele Romane, parte din seria de show-uri începută în 2012 la Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA).

Goran Bregović revine la Bucureşti împreună cu orchestra sa, alături de care va susţine un concert pe 2 aprilie, la Sala Palatului. Concertul „Three Letters From Sarajevo”, ce poartă numele celui mai recent album, face o incursiune în discografia artistului.

Trupa suedeză Dark Tranquillity va concerta pe 19 aprilie la Bucureşti, unde îşi va prezenta cel mai recent album lansat, „Atoma”. Concertul va avea loc la clubul Quantic.

Violonistul David Garrett va susţine, în iunie 2018, două reprezentaţii ale concertului „Explosive Live” la Bucureşti, pe 8 şi 9 iunie,  începând cu ora 20.00.

Actorul Michael Malarkey, cunoscut din serialul „The Vampire Diaries”, va concerta pe 9 iunie la Hard Rock din Bucureşti, iar trupa rock americană Stone Sour cântă pe 26 iunie, la Arenele Romane.

Judas Priest nu mai are nevoie de nicio prezentare. Formaţia britanică heavy metal va reveni la Bucureşti cu un concert care va avea loc pe 22 iulie, la Romexpo. Trupa îşi va prezenta la Bucureşti albumul „Firepower”, pe care îl va lansa anul acesta. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, la 129, 149, 175 şi 280 de lei. În presale, ele vor avea preţuri cuprinse între 149 şi 300 de lei, iar la intrarea în spaţiul de concert, între 159 şi 320 de lei.

Formaţia canadiană de thrash metal Annihilator va reveni în România pe 20 noiembrie, la Arenele Romane, în cort încălzit, evenimentul făcând parte din „A tour for the Demented”. Preţul biletelor este de 69 şi 89 de lei (primele 200 de tichete), 75 şi 95 de lei, până pe 15 mai, 90 şi 110 lei, până în ziua concertului. La intrare, ele vor costa 100 şi 130 de lei.

Festivaluri

Până în prezent au fost anunţate câteva date şi nume care vor participa la festivalurile ce vor avea loc în România anul acesta.

Electric Castle 2018 va avea loc între 18 şi 22 iulie, pe domeniul castelului Banffy din judeţul Cluj. Au fost anunţate, până în prezent, nume ca Damian Marley, London Grammar şi Wolf Alice, cărora li se adaugă Netsky, Valentino Khan, JP Cooper, The Horrors şi Dubioza Kolektiv. Abonamentele pentru ediţia de anul acesta au fost puse în vânzare şi au preţuri cuprinse între 469 şi 999 de lei, cu camping inclus. Ele pot fi cumpărate online, de pe electriccastle.ro.

ARTmania - În Piaţa Mare din Sibiu, în perioada 27 - 28 iulie, la cea de-a 13-a ediţie a festivalului vor concerta Steven Wilson, Leprous, ROME, Zeal & Ardor şi Distorted Harmony. Mai multe nume urmează să fie anunţate. Preţul unui abonament este de 190 de lei.

Rockstadt Extreme Fest 2018 va avea loc în perioada 2-5 august, pe Terenul de Biatlon de la baza Cetăţii Râşnov. Un abonament pentru cele patru zile costă 230 de lei (până pe 4 februarie), 270 de lei (5 februarie - 1 iulie) şi 300 de lei (din 2 iulie şi pe toată perioada evenimentului). Ele pot fi cumpărate din reţelele MyTicket si Bilete.ro şi de pe site-ul rockstadtextremefest.ro.

În perioada 2 - 6 august va avea loc, la Cluj-Napoca, cea de-a patra ediţie a festivalului Untold. Organizatorii nu au anunţat încă niciun nume care va urca pe scena evenimentului.

The Kooks, Cigarettes After Sex şi Rationale sunt primele nume confirmate pentru festivalul Summer Well 2018, care va avea loc în zilele de 11 şi 12 august, pe domeniul Stirbey din Buftea. Abonamentele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţul de 232 de lei, căruia i se adaugă taxe.

Concursul Internaţional „George Enescu” 2018 va avea loc în perioada 1 - 23 septembrie. Înscrierile pentru cea de-a 16 ediţie se vor încheia pe 15 aprilie, iar preselecţia va avea loc în perioada 1 - 15 mai. Mai multe detalii urmează să fie anunţate.