Lidiane Leite, fostă primăriţă a unei localităţi din Brazilia, a fost condamnată la 14 ani de inchisoare, scriu cei de la The Independent.
În urma unei investigaţii care a durat doi ani şi jumătate, Lidiane Leite a fost găsită vinovată de delapirea a peste 5 milioane de euro din fondul dedicat Educaţiei.
Lidiane Leite, cunoscută drept primarul WhatsApp, a devenit o emblemă a corupţiei din Brazilia. Tânăra de 25 de ani conducea micul sat Turi do Augusto, din municipiul Bom Jarim, ce se află în inima celei mai sărace regiuni a Braziliei, înainte de a fi arestată de autorităţi.
"Înainte să devin primar eram săracă. Aveam un Land Rover, acum conduc o Toyota SW4. Poate ar trebui să-mi cumpăr o maşină mai luxoasă pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, am destui bani să fac asta", scria ea pe Instagram. "Pot să-mi cumpăr tot ce vreau. O să-mi cheltuiesc banii pe ce vreau şi nu mă interesează ce zic oamenii", se mai lăuda tânăra.
Dar nu aceste declaraţii au atras atenţia autorităţilor asupra activităţii sale, ci faptul că şcolarilor nu li se oferea mâncare în timpul petrecut la şcoală, fapt reclamat de părinţii copiilor. Acum autorităţile cred că Leite ar fi furat, în perioada 2012-2014, 4 milioane de dolari din banii publici.
Lidiane Leite vindea lapte din uşă-n uşă când s-a hotărât să candideze la primărie după ce iubitul acesteia a fost împiedicat să candideze deoarece se afla sub investigaţie de către autorităţi. Leite a câştigat şi l-a numit pe Beto Rocha, iubitul ei, într-o funcţie de conducere. Se pare că în timp ce iubitul ei se ocupa de afaceri, Leite petrecea majoritatea timpului în capitala statului Maranhao, aflat la 4 ore distanţă de Bom Jardim, unde dădea petreceri, mergea la shopping şi trimitea instrucţiuni pe WhatsApp.
Autorităţile au început să investigheze afacerile primăriţei şi, exact ca într-o telenovelă, când mandatul de arestare a fost emis pe numele ei, Leite a fugit. Chiar şi aşa ea continua să trimită mesaje pe WhatsApp şi îşi avertiza subalternii să nu coopereze cu autorităţile. După 39 de zile, Lidiane Leite s-a predat.
"Am blocat toate conturile bancare ale acuzaţiilor, dar nu am găsit niciun ban. Totuşi le-am confiscat bunurile", a spus procurorul Fabio Santos de Oliviera.
Câţi ani de închisoare a primit primăriţa de 25 de ani care îşi conducea satul pe WhatsApp
23 decembrie 2017
- citeşte totul despre:
- brazilia,
- primarita,
- inchisoare,
- investigatii,
- euro,
- delapidare
(729 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Doliu în teatrul românesc!Actriţa Carmen Stănescu a murit la vârsta de 92 de ani
(12 aprilie 2018)
280 vizualizări
Câştigătorii Premiului Nobel pentru Medicină
(8 octombrie 2013)
64 vizualizări
Cea mai cunoscută sculptură realizată de Edgar Degas, vândută la licitaţie cu o sumă uriaşă
(26 iunie 2015)
391 vizualizări
Neverland, ferma lui Michael Jackson, va fi scoasă la vânzare
(2 august 2014)
201 vizualizări
Ambasada Rusiei donează pentru Cuminţenia Pământului
(27 septembrie 2016)
448 vizualizări
Atentatul de la Istanbul: O persoană a fost arestată. Autorităţile spun că PKK a comis atacul
(14 noiembrie 2022)
65 vizualizări
20 de ani de la moartea prinţesei Diana
(31 august 2017)
90 vizualizări
Premiul Nobel pentru pace
(11 octombrie 2013)
73 vizualizări
"Miracle", piesa care ne va reprezenta la Eurovision,are un nou videoclip
(28 aprilie 2014)
126 vizualizări
EUROVISION 2015: Trupa Voltaj va reprezenta România la competiţia de la Viena
(9 martie 2015)
127 vizualizări
Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit într-un accident rutier - FOTO
(29 aprilie 2019)
386 vizualizări
Cum a fost făcută reclama Volvo cu spagatul lui Van Damme
(17 noiembrie 2013)
679 vizualizări
Mii de perechi de pantofi au "protestat" la Paris
(30 noiembrie 2015)
78 vizualizări
390 de miliarde de arbori din 16.000 de specii în pădurea amazoniană
(20 octombrie 2013)
589 vizualizări
Învestirea lui Trump a avut o audienţă de 30,6 milioane de telespectatori, mai puţin decât cea a lui Obama
(23 ianuarie 2017)
75 vizualizări
Elena Udrea şi-a scos finuţa la cumpărături
(7 decembrie 2013)
322 vizualizări
HERMANN RORSCHACH: Testul petelor de cerneală
(8 noiembrie 2013)
137 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























