Salvador Sobral, reprezentantul Portugaliei la Eurovision şi câştigătorul ediţiei de anul acesta, a fost conectat de medicii portughezi la o inimă artificială. Starea de sănătate a cântăreţului este extrem de delicată, iar medicii aşteaptă acum transportarea unei inimi prelevate din SUA, pentru a-l opera pe artist, relatează Correio da Manha, citat de El Pais.
Cântăreţul în vârstă de 27 de ani a fost internat la Spitalul Santa Cruz, din Canaxide, şi este primul pe lista de transplanturi. Inima artificială la care l-au conectat medicii permite circulaţia normală a sângelui în organism, până când Salvador va primi noua inimă. De asemenea, conectarea artistului la acest sistem artificial îi va permite organismului să îşi recapete puterea, astfel încât să intre în operaţie cu şanse maxime de reuşită.
Salvador Sobral suferă de ani de zile de o afecţiune a inimii şi a anunţat în luna septembrie că va lua o pauză de la cariera sa artistică, pentru a-şi rezolva problemele grave de sănătate.
„Trebuie să îmi las corpul pradă ştiinţei şi să mă retrag de pe scenă, să merg într-o lume în care am şansa să îmi rezolv problemele de sănătate. Mă voi întoarce. Acesta este doar un mesaj temporar de adio”, le-a spus el fanilor, într-un mesaj video postat pe Twitter.
Informaţiile despre starea precară de sănătate a lui Sobral au ieşit la iveală încă din timpul participării sale la Eurovision, însă artistul nu a vorbit atunci concret despre problemele cu care se confruntă.
Câştigătorul de la Eurovision a fost conectat la o inimă artificială
26 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- salvador sobral,
- portugalia,
- eurovision,
- medici,
- inima artificiala,
- sanatate
(55 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Decizie istorică. Inima REGINIEI MARIA, înapoiată familiei regale şi mutată la Pelişor
(18 iulie 2015)
205 vizualizări
Facebook va introduce opţiunea “dislike”!
(16 septembrie 2015)
57 vizualizări
Irlanda: Le cerem părinţilor să nu trimită profesorilor cadouri de Crăciun
(20 decembrie 2014)
416 vizualizări
A murit cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete
(14 martie 2017)
1104 vizualizări
Luminiţa Gheorghiu, nominalizată la premiile Academiei de Film Europene 2013
(19 noiembrie 2013)
76 vizualizări
Vladimir Putin a divorţat de Liudmila în mod oficial
(3 aprilie 2014)
153 vizualizări
Biletele pentru concertul Metallica de la Bucureşti din 2019, puse în vânzare
(28 septembrie 2018)
99 vizualizări
Prinţul Charles vrea să salveze "Florile Transilvaniei", picturile pe lemn
(19 iunie 2014)
261 vizualizări
Rochia pe care Marilyn Monroe a purtat-o când i-a cântat ”La mulţi ani” lui Kennedy, scoasă la licitaţie
(10 septembrie 2016)
235 vizualizări
“Miss Tourism European” la înălţime!
(4 iulie 2014 - Răzvan BUNEA)
261 vizualizări
Inna a ajuns la spital după ce scena pe care cânta s-a PRĂBUŞIT, în timpul concertului din Istanbul
(13 mai 2018)
341 vizualizări
Iubitul lui Bobbi Kristina Brown, acuzat de omor prin imprudenţă - VIDEO
(9 august 2015)
248 vizualizări
Una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din anii 80, dată afară din avion pentru comportament abuziv
(27 octombrie 2015)
180 vizualizări
Ruşii au furat un camion cu ajutoare din România pentru ucraineni. Şoferul a scăpat cu viaţă pentru că era român
(9 mai 2022)
62 vizualizări
A 9-a ediţie a Festivalului Film 4 Fun, în perioada 4 - 6 august, la Casino Sinaia
(25 iulie 2017)
144 vizualizări
România şi-a ales concurenţa pentru Miss Europe World 2015
(18 februarie 2015)
94 vizualizări
Inedit: A coborât un munte pe bicicletă VIDEO
(6 octombrie 2014)
262 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























