Starul pop Ariana Grande a declarat vineri că va susţine un concert caritabil în memoria victimelor din atentatul cu bombă care a avut loc luni, în timpul concertului său de la Manchester, relatează Reuters.
Ariana Grande, în vârstă de 23 de ani, a spus într-un mesaj pe Instagram, că data concertului nu a fost încă stabilită.
Atentatul de luni, în care au murit 22 de persoane şi alte 100 au fost rănite, mulţi dintre ei tineri, a avut loc după ce cântăreaţa încheiase concertul. Ea şi-a anulat multe dintre concertele programate în Londra şi în Europa până pe 5 iunie.
"Mă voi reîntoarce în curajosul oraş Manchester pentru a petrece timp alături de fanii mei şi pentru a susţine un concert de caritate în onoarea lor şi pentru a strânge bani pentru victime şi familiile lor... Voi anunţa detaliile când totul va fi confirmat", a scris Grande.
Ea a publicat pe Twitter un link pentru o strângere de fonduri dedicate victimelor, organizată de Manchester Evening News, care a adunat până acum 2,1 milioane de dolari.
Ariana Grande a scris pe contul de Twitter, după atentatul lui Salman Abedi, revendicat de Statul Islamic, că are inima "frântă". Ea s-a întors acasă, în Florida, marţi.
Pe Instagram, ea a vorbit despre faptul că turneul său "Dangerous Woman" s-a dorit a fi "un spaţiu pentru fani, un loc unde să evadeze, să sărbătorească, să se simtă în siguranţă şi să fie ei înşişi". Ariana Grande a adăugat despre victimele atentatului: "Ei vor fi în mintea şi inima mea în fiecare zi... pentru tot restul vieţii". "Nu vom renunţa sau vom trăi în frică. Nu vom lăsa ca asta să ne despartă. Nu vom lăsa ca ura să învingă", a adăugat ea.
Fostul lider al trupei Oasis, Liam Gallagher, născut în Manchester, a spus vineri că va dona banii din vânzarea biletelor de la concertul său de marţi, care va avea loc în oraş, pentru a ajuta răniţii şi familiile victimelor. Muzicianul a scris pe Twitter că a fost "şocat şi devastat" de atac.
Cântăreaţa Ariana Grande va susţine la Manchester un concert caritabil în memoria victimelor atentatului cu bombă
29 mai 2017
- citeşte totul despre:
- ariana,
- grande,
- concert,
- caritabil,
- memoria,
- victimelor,
- manchester
(311 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Dorian Popa din LaLa Band şi-a rupt piciorul
(4 februarie 2014)
465 vizualizări
Varşovia, oraşul care ţine, anual, un minut de reculegere VIDEO
(5 august 2014)
202 vizualizări
Benazir Bhutto, femeia care a încercat să schimbe Pakistanul
(27 decembrie 2013)
271 vizualizări
Antonia şi mama ei la shopping în AFI Ploieşti. VIDEO
(3 martie 2018)
928 vizualizări
Good „shave” The Queen!
(11 mai 2014)
435 vizualizări
Actorul Robert Pattinson se iubeşte cu fiica lui Sean Penn
(30 septembrie 2013)
95 vizualizări
Compozitorul de muzică uşoară Dumitru Lupu a murit la vârsta de 65 de ani
(22 iulie 2017)
291 vizualizări
Anul 2019 aduce pentru romani o serie de concerte, iar unii artisti vin pentru prima data in Romania!
(5 ianuarie 2019)
135 vizualizări
Carnavalul de la Veneţia, istoria extravaganţei
(1 februarie 2015)
99 vizualizări
Un ploieştean joacă în filme alături de Rachel McAdams şi Leonardo di Caprio
(3 ianuarie 2014)
305 vizualizări
2014, cel mai călduros an din istoria măsurătorilor
(18 ianuarie 2015)
63 vizualizări
Nunta Robertei Anastase- evenimentul politic al anului 2013!
(1 iulie 2013 - Cristina IANCU)
360 vizualizări
Biserică transformată în bibliotecă
(9 septembrie 2014)
72 vizualizări
David Beckham- un bucătar amator dedicat
(28 octombrie 2013)
147 vizualizări
Oscar 2014/ Lista completă a câştigătorilor
(3 martie 2014)
273 vizualizări
John Nash, geniul care a inspirat filmul “O minte sclipitoare”, a murit
(25 mai 2015)
88 vizualizări
Fata cântăreţei Whitney Houston, Bobbi Kristina Brown, a murit la 22 de ani
(27 iulie 2015)
607 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























