Filmările pentru videoclipul piesei ”Yodel it!”, pe care Ilinca şi Alex Florea o vor interpreta pe scena Eurovision, la Kiev, au avut loc joi, vineri şi sâmbătă, la Cluj-Napoca, au transmis reprezentanţi ai Televiziunii Române. 

Videoclipul piesei compuse de Mihai Alexandru a fost filmat în mai multe spaţii din oraş, precum parcul central, Piaţa Unirii, acoperişul clădirii NTT Data şi în faţa Teatrului Naţional.

Regia videoclipului este semnată de Dan Petcan, care a lucrat, de-a lungul timpului, cu artişti ca Holograf, 3 Sud Est, Andreea Bănică şi Alina Eremia. Potrivit Iulianei Marciuc, producător general Eurovision România, de producţia viedeoclipului s-a ocupat Cat Music.

Ilinca, originară din Cluj-Napoca, şi Alex Florea, născut în Constanţa, reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2017, vor susţine un turneu de promovare în luna aprilie pe scene din Londra, Amsterdam şi Madrid, unde vor interpreta melodia ”Yodel It!”, cu care au câştigat selecţia naţională a concursului muzical.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc în perioada 9 - 13 mai, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai. La Kiev, reprezentanţii ţării noastre vor intra în concurs pe poziţia 6, în cea de-a doua semifinală. România va concura în a doua semifinală cu ţări precum Serbia, Austria, Ungaria şi Israel.

România nu a putut participa la competiţia de anul trecut, din cauza datoriilor acumulate de TVR faţă de EBU, instituţia care organizează concursul Eurovision.

Televiziunea Română şi European Broadcasting Union (EBU) au ajuns, în luna octombrie, la un acord prin care să facă posibilă revenirea României la Eurovision şi difuzarea, de către postul public de televiziune, a ediţiei din 2017.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională anuală, la care participă ţările ce deţin statutul de membru activ în cadrul European Broadcasting Union (EBU), cea mai importantă asociaţie a posturilor publice de televiziune din Europa. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 şi este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume.

Eurovision este, de asemenea, unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive din lume, cu audienţe care depăşesc în fiecare an pragul de 100 de milioane de telespectatori. Printre artiştii ale căror cariere internaţionale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alţii, Domenico Modugno (locul 3 în 1958), ABBA (locul 1 în 1974), Céline Dion (locul 1 în 1988) şi Julio Iglesias (locul 4 în 1970).

viewscnt