Ada Solomon este primul producător român aflat în cursa pentru premiul Oscar la ”cel mai bun film străin”, după ce filmul ”Toni Erdmann”, regizat de Maren Ade, a fost nominalizat la această categorie.
”Recunoaşterea filmului «Toni Erdmann» este covârşitoare. Nominalizările vin şi se uită aşa cum apar, filmul însă rămâne. Şi faptul că în urma acestor recunoaşteri internaţionale filmul este văzut de tot mai mulţi spectatori este cea mai dorită recompensă pentru cei care au lucrat la el”, a transmis producătorul Ada Solomon.
”Pentru mine este extraordinar că peste 700.000 de spectatori din Germania, şi peste 500.000 de spectatori din Franţa au făcut cunoştinţă prin intermediul acestui film cu o seamă întreagă de actori români, dar şi cu un personaj cheie al acestei poveşti: oraşul Bucureşti, o prezenţă extrem de puternică în film şi dintr-o complet altă perspectivă decât cea pe care suntem obişnuiţi să o vedem pe marele ecran. Sunt mândră că am fost parte a acestei experienţe şi sper că voi mai avea parte de proiecte de asemenea forţă”, a adăugat ea.
La categoria ”cel mai bun film străin” au fost nominalizate lungmetrajele ”Land of Mine” (Danemarca), ”A Man Called Owe” (Suedia), ”The Salesman” (Iran), ”Tanna” (Australia) şi ”Toni Erdmann” (Germania).
În 2016, premiul Oscar aferent acestei categorii a fost atribuit lungmetrajului ”Fiul lui Saul/ Saul fia”, din distribuţia căruia căruia a făcut parte şi Levente Molnár, actor la Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Pelicula ”Toni Erdmann” (Germania-Austria-România), al cărei producător român este Ada Solomon, a fost recompensată la sfârşitul anului 2016 cu premiul LUX, acordat de Parlamentul European.
Acest film a câştigat numeroase trofee şi distincţii în actualul sezon al premiilor cinematografice hollywoodiene, fiind nominalizat şi la Globul de Aur pe 2017.
Filmul a avut mare succes în rândul spectatorilor de la Festivalul de Film de la Cannes 2016 şi a fost lansat în România pe 21 octombrie.
Acest lungmetraj reprezintă propunerea Germaniei pentru o nominalizare la premiile Oscar. Filmul îi are în distribuţie pe Peter Simonischek şi Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol şi Victoria Cociaş.