New entry pe lista de cuceriri a lui Cristiano este, se pare, Mădălina Ghenea. Superba româncă a apărut în clipul de promovare al parfumului lansat de portughez, "Cristiano Ronaldo Legacy". Spaniolii o aseamănă pe Mădălina cu fosta iubită a lui Ronaldo, Irina Shayk.
"Am apărut în clipul de promovare al parfumului lui Ronaldo pentru că şi el m-a ajutat într-un proiect de caritate al unei fundaţii al cărei ambasador sunt. Scopul acelui proiect era să ajutăm cele mai sărace comunităţi din Haiti.
Ronaldo ne-a dat o mână de ajutor pentru a construi o bază sportivă. E o persoană foarte plăcută, iubeşte copiii şi s-a implicat imediat în proiect. Cînd e vorba de acte de caritate, Cristiano e foarte săritor", a spus Mădălina Ghenea, citată de gsp.ro.