Fostul bancher David Rockefeller, cel mai vârstnic miliardar din lume, potrivit Forbes Magazine, şi nepot al celebrului magnat John D. Rockefeller (1839 - 1937), a împlinit, vineri, 100 de ani, informează agenţia DPA.
Locul naşterii sale din mijlocul cartierului Manhattan, unde familia sa deţinea cea mai mare reşedinţă privată din New York, a devenit mai târziu Muzeul de Artă Modernă (MoMA).
Bunicul său a fost legendarul magnat al petrolului John D. Rockefeller, iar mama sa, Abby, a fost o proeminentă patroană a artelor şi cofondatoare a muzeului MoMa. În prezent, David Rockefeller este patriarhul de vârstă al familiei sale ilustre, deţinând case minunate şi conturi bancare de miliarde de dolari.
Cei cinci fraţi ai săi au murit cu zeci de ani în urmă iar anul trecut şi-a incinerat unul dintre copii, decedat într-un accident de avion. În ciuda vârstei, David Rockefeller pare vioi în rarele sale apariţii publice, scrie DPA.
Muzeul MoMa a sărbătorit deja aniversarea, Rockefeller luând parte îmbrăcat cu un costum negru, impecabil, susţinându-se de un cadru metalic. La ziua de naştere a unui miliardar care are totul, el a hotărât să facă un dar oferind o proprietate a familiei din statul Maine, numită "Seal Harbor". Proprietatea de pe coasta atlantică a fost transferată către organizaţia non-profit 'Land and Garden Preserve' şi va deveni parte din Parcul Naţional Acadia.
Forbes estimează averea lui Rockefeller la 3,2 miliarde de dolari — fiind 'abia' al 603-lea miliardar al lumii în topul averilor, dar suficient de bogat pentru a deţine mai multe proprietăţi şi o mare colecţie privată de artă.
Absolvent de Harvard, el donează în fiecare an milioane de dolari acestei universităţi, precum şi muzeului MoMa şi altor cauze.
El a mărturisit revistei Forbes că a avut o viaţă minunată, adăugând că este convins că lucrurile materiale pot contribui la o viaţă plăcută dar, în mod fundamental, dacă nu ai prieteni buni şi rude care contează pentru tine, viaţa va fi într-adevar goală şi tristă, iar lucrurile materiale încetează să mai fie importante.