Filmul "Avatar", regizat de James Cameron în 2009, va avea trei continuări. Cineastul canadian a abandonat toate celelalte proiecte ale sale pentru a se concentra asupra acestor trei continuări ale filmului "Avatar", lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei - 2,7 miliarde de dolari.
Cameron a realizat în ultimele luni o serie de filmări subacvatice pentru cel de-al doilea film din seria "Avatar", a cărui acţiune se va desfăşura sub apă, şi a lăsat să se înţeleagă la începutul acestui an că este foarte tentat de ideea că aceasta franciză să fie alcătuită din patru filme.
Regizorul canadian a confirmat faptul că peliculă originală din 2009 va fi urmată de o trilogie, spunând că a luat această decizie după ce a înţeles că are la dispoziţie un subiect suficient de complex pentru a realiza acest lucru. "Să construiesc universul pe care l-am creat pentru «Avatar» a fost o experienţă rară, incredibilă, generatoare de multe satisfacţii. Scriind scenariile pentru noile filme, am înţeles că universul «Avatar», intriga în sine şi personajele au devenit mult mai complexe decât anticipasem şi a devenit evident faptul că două filme nu vor fi suficiente pentru a capta tot ce voiam să prezint pe marele ecran", a declarat James Cameron.
Cele trei filme noi din seria "Avatar" vor fi filmate împreună, fără pauze între ele, însă vor fi lansate succesiv, în 2016, 2017 şi 2018.
Trei continuări pentru "Avatar", filmul cu cele mai mari încasări din istorie
4 august 2013
(107 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cine sunt primii trei naşi ai prinţului George?
(15 octombrie 2013)
98 vizualizări
Germania anunţă că va opri importurile de petrol din Rusia până la sfârşitul anului. O decizie în privinţa importurilor de gaze va fi luată imediat după aceea.
(21 aprilie 2022)
26 vizualizări
Vulcanul Etna a erupt din nou VIDEO
(18 noiembrie 2013)
136 vizualizări
Top 20 de melodii care creează dependenţă
(3 septembrie 2016)
267 vizualizări
Consuelo Mutu îşi deschide magazin la Ploieşti
(27 noiembrie 2013)
866 vizualizări
Loredana, Delia, B.U.G. Mafia şi Ştefan Bănica Jr., între artiştii care vor concerta de Revelion în Piaţa George Enescu din Capitală
(22 decembrie 2016)
83 vizualizări
Piesa „Gura ta“, interpretată de Deepcentral şi Delia, cea mai difuzată piesă din România în anul 2016
(14 februarie 2017)
451 vizualizări
Secretul din spatele viorilor Stradivarius, descoperit după sute de ani
(16 februarie 2015)
244 vizualizări
Japonia are 10 milioane de oameni cu vârsta de peste 80 de ani
(21 septembrie 2015)
88 vizualizări
Scapă de aspectul de coajă de portocală
(2 iulie 2013 - Clara ION)
145 vizualizări
Rihanna va concerta la Bucureşti
(23 martie 2016)
127 vizualizări
Cătălina Alexiu, o concurentă serioasă pentru Andra
(8 septembrie 2014 - Dan CULICOVSCHI)
476 vizualizări
The Telegraph include Photo Romania în topul celor mai importante festivaluri din lume
(13 februarie 2014)
162 vizualizări
Cântăreaţa k-pop Sulli, găsită fără viaţă în casa ei din apropiere de Seul
(14 octombrie 2019)
130 vizualizări
Bob Dylan a susţinut un concert pentru un singur spectator
(26 noiembrie 2014)
100 vizualizări
România, alături de Franţa, UK şi alte 36 de ţări au sesizat Curtea Penală Internaţională în legătură cu ”atrocităţile” comise de Rusia în Ucraina
(3 martie 2022)
303 vizualizări
Asta înseamnă să fii om! VIDEO
(23 iulie 2014)
144 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























