Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns la un acord privind custodia celor şase copii, potrivit unui comunicat transmis luni de reprezentantul actriţei, scrie Variety.

Toţi copiii vor rămâne în custodia mamei, se arată în declaraţia obţinută de revista People. Înţelegerea a fost semnată, aparent, în urmă cu o săptămână. În document se mai menţionează că Brad Pitt va continua ”vizitarea terapeutică” a copiilor - Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax, 12 ani, Zahara, 11 ani, Shiloh, 10 ani, şi gemenii în vârstă de 8 ani Knox şi Vivienne.

”Confirmăm faptul că experţi în creşterea copilului au încurajat un contract acceptat şi semnat de ambele părţi. Potrivit acestei înţelegeri, cei şase copii vor rămâne în custodia mamei lor şi vor continua «vizitele terapeutice» ale tatălui. Acest lucru a fost hotărât de experţi ca fiind în interesul copiilor”, se arată în document.

Fără a oferi detalii suplimentare, în comunicat se face apel la respectarea momentelor dificile prin care trece familia. ”Credem că ambele părţi sunt implicate în tratarea familiei şi vă cerem să ne respectaţi în aceste momente dificile”.

Angelina Jolie a depus actele de divorţ la jumătatea lunii septembrie. Ancheta în care actorul american Brad Pitt este cercetat pentru un presupus abuz comis asupra fiului său cel mare va fi extinsă, pentru a examina mai multe incidente ce i-au vizat pe toţi ceilalţi copii pe care starul hollywoodian îi are cu Angelina Jolie, a dezvăluit o sursă din anturajul actriţei, citată de huffingtonpost.com.

Cei doi actori americani au o relaţie din 2004 şi s-au căsătorit în 2014.

Acesta va fi cel de-al treilea divorţ pentru actriţa Angelina Jolie şi al doilea pentru Brad Pitt. Angelina Jolie a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller, în perioada 1996-1999, şi Billy Bob Thornton, în perioada 2000-2003, iar Brad Pitt a fost căsătorit cu Jennifer Aniston în perioada 2000-2005.