Cu siguranţă ai auzit despre beneficiile pe care consumul de banane le are asupra organismului. Nu numai că sunt delicioase, dar reprezintă gustarea ideală atât dimineaţă, cât şi la prânz.
Dacă nu eşti convinsă încă de calităţile lor, iată câteva dintre beneficiile pe care le oferă consumul de banane:
1. Scad tensiunea arterială
Dacă suferi de tensiune ridicată şi nu vrei să iei medicamente tradiţionale, ia în considerare alternativa unui consum constant de banane. Unul dintre cele mai interesante beneficii ale bananelor este faptul că ajută la scăderea tensiunii datorită potasiului pe care îl conţin. Aşadar, cu doar două banane pe zi, poţi „linişti” tensiunea arterială.
2. Previn apariţia cancerului
Conform unui studiu realizat de Universitatea din Tokyo, bananele coapte conţin o substanţă naturală ce ajută la prevenirea anumitor forme de cancer. Cu cât este mai coaptă banană, cu atât mai bine, deoarece conţinutul de substanţe de acest tip creşte direct proporţional cu gradul de coacere al bananelor.
3. Conferă o stare de relaxare
Dacă eşti tensionată şi simţi nevoia de puţină destresare, ia o banană! În cazul în care nu ştiai, conţine triptofan, o proteină pe care corpul tău o transformă in serotonină şi astfel îţi creează o stare de bine.
4. Înlocuitor pentru desert
Dacă îţi plac dulciurile de orice fel, dar încerci să te abţii pe cât poţi de la zaharuri procesate chimic, bananele pot fi o opţiune pentru a împăca ceea ce vrei cu ceea ce trebuie. Da, e adevărat că jumătate din caloriile sale provin de la zahăr, dar dacă tot vrei ceva dulce, banana este perfectă pentru că mai conţine şi diverşi nutrienţi benefici.
5. Sursă de B6
Pentru sănătatea ţesutului nervos este recomandat să consumăm 1,3 mg de Vitamina B6 în fiecare zi. Sursa principală de B6 o reprezintă însă proteinele animale, un inconvenient destul de mare pentru cei care adoptă un regim vegan. Din fericire, bananele sunt o modalitate foarte bună de a obţine vitamina B6, atât de importantă pentru organismul tău.
6. Sunt uşor de digerat
Există un motiv pentru care medicii pediatri recomandă aceste fructe copiilor – sunt foarte uşor de digerat şi un ajutor binevenit în micile probleme cauzate de indigestie. Aşadar, dacă ştii că ai astfel de „afecţiuni” şi un stomac sensibil, bananele te pot ajuta.
7. Sunt un bun „combustibil”
Sunt fructele perfecte de consumat înainte de începerea unei activităţi fizice care îţi solicită energie. În primul rând, conţin potasiu şi ajută la prevenirea crampelor musculare. Apoi, datorită carbohidraţilor, îţi conferă energia de care ai nevoie pentru a ajunge la linia de final sau să faci faţă ultimelor minute la sală. Aşa că, data viitoare înainte de a face mişcare, încearcă o banană!
8. Sunt accesibile
Ştim că în general fast food-ul e mai ieftin decât mâncarea sănătoasă şi naturală. Iată că bananele fac excepţie de la această regulă şi astfel nu poţi folosi scuză „era mai ieftină” atunci când alegi o pungă de chipsuri în locul unui fruct. Bananele sunt naturale, gustoase şi… ieftine.