Frunzele de dafin sunt folosite de mii şi mii de ani. Dau o aromă deosebită mâncării şi au şi numeroase proprietăţi vindecătoare.

În Grecia antică dafinul era o plantă sacră, dedicată zeului Apollo. Apollo era zeul medicinei şi al vindecătorilor dar şi zeul care ajuta la purificarea trupului şi sufletului. Nu degeaba, un pic mai târziu, soldaţii romani victorioşi purtau pe cap cununi din frunze de dafin, menite să-i purifice de crimele săvârşite în timpul războiului.

În timpurile moderne, specialiştii au descoperit că frunzele şi fructele de dafin conţin un ulei volatil cu calităţi deosebite. Are proprietăţi carminative, expectorante şi detoxifiante.

Untul de dafin, extras din fructele arbustului, intră în componenţa multor unguente, în special cele utilizate pentru calmarea diferitelor manifestări ale durerii. Proprietăţile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic, afecţiunilor nervoase şi afecţiunilor orale.

Foile de dafin sunt indicate în formele incipiente de bronşită, laringită, gripă şi astm. Scoarţă şi foile se prepară sub formă de loţiuni, pentru vindecarea arsurilor, rănilor şi tăieturilor. Dafinul are capacitatea de a apăra organismul şi de a acţiona împotriva oricărui pericol extern. Indienii fumează coaja dafinului pentru a obţine o stare de calm. Prafurile din scoarţă, frunze şi fruct se inhalează pentru a curăţa plămânii şi sinusurile.

Cu foile şi boabele de dafin se prepară o alifie, pentru rănile care nu se vindecau cu alte leacuri. Frunzele, bine pisate şi muiate în rachiu, se luau contra frigurilor. În evul mediu, dafinul avea faima că putea vindeca cumplită ciuma. 

Atentie totuşi, dafinul poate avea şi efecte adverse. Frunzele se folosesc în cantitate mică atât cât este indicat în reţeta, deoarece utilizate în cantităţi incorecte pot da senzaţie de vomă.