Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) susţine că jeleurile existente în comerţ conţin substanţe care, în anumite cantităţi, pot deveni periculoase. Potrivit APC, 75 la sută dintre aceste dulciuri conţin proteină animală, iar jumătate dintre sortimente sunt colorate cu roşu coşenilă, obţinut dintr-o specie de gândaci.
Un studiu realizat de APC privind calitatea jeleurilor a arătat că jeleurile vândute pe piaţa din România conţin, într-o proporţie covârşitoare, substanţe care pot deveni periculoase în cantităţi mari. Realizatorii studiului notează că 9 din 10 produse conţin acid citric, trei din patru produse conţin proteină animală, unul din două este colorat cu roşu coşenilă obţinut dintr-o specie de gândaci, iar unul din patru produse conţine albastru briliant FCF (E133).
Echipa de cercetare de la APC coordonată de către conf. univ. dr. Costel Stanciu susţine că a achiziţionat 44 de sortimente de jeleuri disponibile în marile lanţuri de magazine.
"La 91 la sută dintre produsele analizate s-au identificat arome artificiale în compoziţia acestora. Numai la 4 la sută dintre produsele analizate s-au folosit arome identic naturale, iar la 5 la sută dintre produse s-au folosit substanţe de aromatizare, fără a se preciza natura acestora”, arată studiul APC.