Salcia este unul dintre primii copaci care înmuguresc şi înfrunzesc primăvara şi care se adaptează uşor la orice tip de schimbări climatice.

Salcia (Salix, L.) este un gen de plante din familia Salicaceae, ce cuprinde arbori, arbuşti sau subarbuşti cu frunze căzătoare. Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie. În popor este cunoscută şi cu numele de răchită.

Genul Salix cuprinde circa 350 specii şi este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor şi lacurilor în zonele mai răcoroase. Salcia creşte în abundenţă pe teritoriul României.

Tulpina poate fi noduroasă, înălţimea fiind cuprinsă între 3-4 metri, dar la unele specii poate atinge până la 10-15 metri. Scoarţa este la început netedă, de culoare cenuşiu-verzui, iar apoi odată cu trecerea timpului apar crăpături în lungime. Frunzele sunt întregi cu peţioli scurţi, dispuse alternativ pe ramurile elastice, netede. Florile apar înaintea frunzelor sau odată cu acestea şi au culoare galbenă sau verde. Mugurii pufoşi semi-deschişi ai salciei, înainte ca aceştia să înflorească, sunt numiţi şi mâţişori. Fructul este o capsulă cu 2-4 valve. Seminţele sunt mici, în număr mare şi acoperite cu perişori argintii.

În scop terapeutic se recoltează scoarţa ramurilor tinere (de doi, trei ani) în aprilie şi octombrie, frunzele şi florile de tip masculin (mâţişorii).

Scoarţa de salcie conţine o cantitate importantă de compuşi salicilici şi taninuri, precum şi ceară, amidon, proteine, lipide, oxalaţi, celuloză, substanţe minerale şi vitamine. Administrată sub formă de infuzie, decoct, pulbere este folosită de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei şi febrei.

Preparatele din scoarţă de salcie sunt utilizate în afecţiunile reumatice, pentru calmarea durerilor şi combaterea febrei, în stările de iritabilitate nervoasă şi anxietate, în insomniile pe fond nervos, în dismenoree, nevralgii, dureri musculare, stomatite, în tratarea răceli, a gripei, efectul fiind analgezic, potrivit site-ului sanatatecuplante.ro. În caz de dureri în gât, se recomandă gargara cu decoct de coajă de salcie. Ceaiul nu trebuie să depăşească temperatura corpului.

Extractul de scoarţă de salcie are efecte vasodilatatoare şi antioxidante, previne depunerea de grăsimi şi de colesterol pe vasele de sânge, pe arterele coronare şi previne îngroşarea lor fiind folosit pentru prevenirea unui infarct.

Substanţele flavonoide din compoziţia salciei o fac să fie un antiseptic foarte bun şi să fie eficientă în tratamentul afecţiunilor tractului respirator superior, al crampelor abdominale şi al tusei. Salcia are proprietăţi antihelmitice, stimulează digestia, tratează diareea şi gastroenterita. Îmbunătăţeşte imunitatea prin conţinutul de vitamine. Infuzia din salcie este recomandată pentru eliminarea excesului de lichid din organism şi a toxinelor deoarece are efect diuretic.

Frunzele uscate de salcie sub formă de pulbere ajută la tratarea durerilor, în special a migrenelor şi a durerilor reumatice. Florile de salcie au rol mai ales în tratarea insomniilor, a stărilor de irascibilitate şi nervozitate şi în tonifierea nervilor.

În uz extern sub formă de cataplasme, comprese, băi sau spălături locale se foloseşte în tratarea plăgilor cutanate, stomatitelor, durerilor musculare, hemoroizilor, transpiraţiei excesive, ulceraţiilor cutanate, verucilor, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.

Administrarea în doze prea mari poate să ducă la apariţia unor fenomene nedorite cum ar fi cefaleea, ameţelile, greţurile şi vărsăturile, diareea, convulsiile. Preparatele din salcie sunt contraindicate persoanelor care suferă de astm bronşic, boli renale şi dermatite.