Urzicile, ştevia, spanacul, loboda sau leurda au reale puteri terapeutice asupra organismului privat de câteva luni de soare şi hrană vie, explică nutriţionistul Lygia Alexandrescu.

„Spanacul este o plantă din familia amarantaceelor şi a fost cultivată pentru prima oară în Asia de sud-vest. Încă din copilărie am fost cu toţii admiratori ai lui Popeye Marinarul şi ne-am străduit să mâncăm spanac doar ca să fim la fel de puternici ca el. Şi puterea acestui personaj de desen animat venea din cantitatea mare de fier pe care o conţine spanacul. Între noi fie vorba, în anii ’30 s-a publicat o statistică eronată privind alimentele cele mai bogată în fier. Astfel, pentru spanac s-a raportat o cantitate de fier de 10 ori mai mare decât în realitate. Asta nu îl face mai puţin valoros din punct de vedere nutritiv. Spanacul conţine fier, calciu, clorofilă, beta-caroten (necesar pentru formarea vitaminei A), vitamina C, B6, sodiu şi potasiu”, susţine nutriţionistul.

Sulful pe care-l conţine spanacul ajută la detoxifierea ficatului iar vitamina A ajută la îmbunătăţirea vederii pe timp de noapte, datorită conţinutului mare de compuşi flavonoizi(13), spanacul fiind un aliment anticancerigen. Fiind bogat în calciu, fier, acid folic, vitamina E şi K, spanacul este numit de francezi „mătura stomacului”.

„De asemenea el este bogat şi-n acid oxalic, care ajută la absorbţia calciului, prevenind formarea pietrelor la rinichi. Substanţele fitochimice şi clorofila pe care le conţine spanacul au rol anticancerigen, de reglare hormonală şi o compoziţie apropiată de cea a sângelui uman. Spanacul este, aşadar, un tonifiant excelent al întregului organism, însă în mod special pentru sânge, ficat şi colecist. Se poate consuma în salate sau ca sote şi-n ciorbe de zarzavat”, a arătat Lygia Alexandrescu.

Au fost produse extracte din spanac şi în urma studiilor clinice asupra acestora s-a constatat că ele ajută la inhibarea dezvoltării celulelor canceroase de la nivelul stomacului şi pielii.

Spanacul se poate consuma proaspăt sub formă de salată sau fiert, ca sote. Frunzele proaspete se menţin în frigider 7-8 zile iar în congelator — 6 luni.

„Salata verde sau lăptuca este o plantă care face parte din familia asteraceelor şi a fost cultivată cu mii de ani în urmă în zona bazinului mediteranean, fiind prezentă şi în bucătăria antică greacă sau egipteană. Există mai multe soiuri de salată verde şi de multe ori e dificil de ales tipul de salată cel mai bun. Ca şi regulă generală, cu cât culoarea frunzelor este mai închisă, cu atât salata respectivă este mai bogată în fitoelemente. Din punct de vedere nutritiv, salată verde este apreciată pentru conţinutul ei caloric foarte redus (90% apă), în plus aduce un aport de acid folic, vitamina C, beta-caroten şi potasiu şi o substanţă fitochimică numită lactucin, care are proprietăţi sedative”, a spus nutriţionistul.

Ca şi beneficii aduse asupra sănătăţii, salata verde ajută ficatul, reduce riscul de boala cardiacă, cancer şi combate insomnia.

Salata verde poate fi consumată proaspătă (în cele mai multe cazuri şi este cea mai recomandată formă de consum), dar şi sub formă de supă de salată verde sau sote preparat la cuptor. În funcţie de soi, salata verde poate fi menţinută proaspătă în frigider între 5 şi 10 zile, timp în care există riscul să mai piardă din fitoelemente.

„Ştevia este o plantă bogată în minerale esenţiale sănătăţii noastre: calciu, magneziu, fier şi potasiu, dar şi în vitamine hidrosolubile B şi C. Se poate consuma în supă, ciorbe, ca piure sau pur şi simplu ca ceai. Leurda este o plantă cu frunze verzi, care miroase a usturoi (se mai numeşte şi usturoiul ursului sau usturoi sălbatic pentru că după hibernare ursul consumă multă leurdă să se întremeze) şi care se foloseşte şi intern, şi extern. Sub formă de salate sau suc proaspăt este indicată în hipertensiune arterială, ateroscleroză, diaree şi constipaţie. Se poate folosi însă şi extern, local în reumatism, răni, eczeme, prurit etc”, a adăugat nutriţionistul.

De asemenea, loboda este recunoscută sub trei forme: roşie, galbenă şi verde şi se poate consuma în salate, soteuri, suc proaspăt sau în ciorbe. Bogată în vitaminele E şi K, loboda este folosită intern ca adjuvant în tratarea chisturilor ovariene şi mamare, în afecţiuni dermatologice, în bronşite asmatiforme sau sub formă de cataplasme pentru dureri abdominale.

„Urzicile nu trebuie nici ele uitate, pentru că sunt un tonifiant general extraordinar. Prin conţinutul lor bogat în aminoacizi esenţiali, vitamine B (acid folic), C, A, E şi K, calciu, fier şi magneziu şi în special clorofilă, urzicile pot fi considerate atât aliment, cât şi plante medicinale. Astfel, este cunoscută folosirea urzicilor în afecţiuni hematologice (combat anemia), afecţiuni respiratorii (deschid căile respiratorii, reduc tusea şi reduc şi fluidifică mucusul bronho-pulmonar), combat constipaţia prin stimularea digestiei, au acţiune hipoglicemiantă (scad glicemia) şi acţionează pozitiv în afecţiunile dermale (eczeme, mătreaţă)”, a mai spus Alexandrescu.

Potrivit acesteia, în urma unui program alimentar bazat pe verdeţuri de primăvară, creşte cantitatea de vitamine şi minerale consumate, acestea ajutând la întărirea sistemului imunitar, menţinând oasele puternice. De asemenea, aceste verdeţuri ajută digestia şi reduc greutatea corporală la normalitate.