Odată cu înfrângerea în faţa Iaşiului, putem conveni că Petrolul nu mai contează în lupta pentru evitarea retrogradării. De asemnenea, putem admite că nu revenirea în liga secundă este cea mai mare problemă, ci prăbuşirea clubului sub datoriile enorme.
Greşelile, cauzele care au dus la transformarea Petrolului din cea mai frumosă echipă a Ligii I în cea mai urâtă sunt foarte bine cunoscute. Toţi au partea lor de vină, cei din conducere, cei din staful tehnic, jucătorii.
Nu cred că trebuie acum, când Schumacher e pe picior de plecare, să-i minimalizăm “meritele” tehnicianului în parcursul dezastruos al Petrolului. Dar, evident, nici să le exagerăm.
Au fost însă şi lucruri bune la meciul cu CSMS Iaşi. Primul n-a depins de Petrolul, dar este foarte important: gazonul.
După atât amar de timp în care terenul a fost o mlaştină cu spectatori, gazonul a permis, în sfârşit, disputarea unui meci de fotbal în condiţii decente. Nu excepţionale, pentru că lucrările de reabilitare mai durează. Cert este că responsabilii CSM Ploieşti s-au ţinut de cuvânt şi le-au oferit jucătorilor posibilitatea de a evolua pe o suprafaţă bună.
Al doilea aspect bun al paridei a fost, în mare, jocul făcut de ploieşteni în repriza secundă. În detaliu, s-a văzut că Alexandru Benga e oricând o soluţie mai bună ca Inez. Şi nu doar prin prestaţia în sine a fotablistului român, ci şi prin faptul că, spre deosebire de ceilalţi fundaşi, e singurul corectează, din teren, poziţionarea colegilor din defensivă.
Mai departe, trebuie remarcată evoluţia lui Daniel Stana, odată ce a fost folosit pe postul de mijlocaş central la construcţie, în locul lui Ziani. Mult mai implicat decât mai celebrul algerian, de 10 ori mai curajos, Stana a încercat tot timpul să împingă jocul spre poarta adversă. Ar fi fost interesant de văzut cum ar fi mers jocul Petrolului cu Stana şi cu Marinescu la mijloc. Probabil destul de bine…
Nu trebuie trecută cu vederea atitudinea jucătorilor care au evoluat în repriza a doua. Odată ce Schumacher i-a schimbat pe Paolucci, Ziani şi pe Inez, Petrolul a fost o echipă complet diferită. Dacă se poate spune aşa, lupii au câştigat meritat repriza a doua şi asta în condiţiile în care Iaşiul s-a văzut obligată să se aglomereze pe faza defensivă, ceea ce, în prima repriză, nu se întâmplase.
De fapt, ceea ce trebuie remarcat cu privire la Petrolul, este că această repriză secundă a meciului cu CSMS Iaşi ar fi trebuit să înceapă din primul minut al primului meci oficial din 2016.
Aşa, Petrolul ar fi avut o şansă în lupta pentru salvarea de la retrogradare…