Deşi, ca mulţi alţii, a fost adus de fostul antrenor Tibor Selymes, deşi situaţia financiară a echipei e incertă, gazonul e groaznic, tribunele sunt aproape goale, ca şi vistieria de puncte, Dan Bucşa este unul dintre jucătorii care nu se vaită şi se poartă cinstit. Cu fotbalul şi cu Petrolul.

La meciul cu Timişoara, i-a luat faţa Zoubir. În paranteză fie spus, din jucătorii despre care Joiţa spunea, la începutul campionatului, că vor aduce milioane în conturile clubului (!), Zoubir e unul dintre cei foarte puţini pe care Petrolul ar lua bani dacă azi ar fi zi de mercato.  

Dar postul pe care joacă Bucşa nu este însă unul care te scoate neapărat în evidenţă. După partida de luni însă, ar lua premiul pentru cea mai bună apariţie în rol secundar.

A avut o evoluţie corectă şi consistentă. Dar chiar, pe ce post joacă Bucşa? Păi, unde-l pune antrenorul, în funcţie de suspendările, accidentările sau ifosele altora.

-Bucşa, astăzi joci mijlocaş la închidere.

-Da, Mister, joc!

-Bucşa, am nevoie să joci fundaş central!

- Da, Mister, joc!

-Bucşa, cu Timişoara, joci fundaş dreapta!

- Da, Mister, joc!

Şi Bucşa joacă, aşa cum a făcut-o şi luni în remiza cu ACS Poli Timişoara. N-a venit cu titlu de campion pe spate ca Varga, nu se plânge că e încărcat sau obosit ca Moussa şi Farina şi nici nu se teme să ţină bara ca Nepomuceno.

Pur şi simplu JOACĂ. Da, Bucşa chiar joacă!