Valul de arestări declanşat de DNA este însoţit în această perioadă de evenimente de mare importanţă pentru ţară, precum controlul ginecologic al arestatei Elena Udrea, caprele si struţii lui Toni Grebla, bolile Monicăi Ritzi, ceasurile de colecţie ale lui Marian Vanghelie, milioanele din sacoşele lui Dorin Cocoş, prăbuşirea lui Dan Diaconescu, aventurile nebuloase ale Alinei Bica şi, spre marea mea uimire, lingourile din seiful lui Darius Vâlcov. Pentru ca tacâmul să fie complet, apar momente de umor caracteristic filmelor cu proşti; bulgarii veniţi să ia lumină din marile realizări ale Agenţiei Naţionale de Integritate, au nimerit exact în ziua în care şeful instituţiei, Horia Georgescu era umflat de procurorii anticorupţie; fostul preşedinte se jură că n-a sunat niciodată un procuror sau un judecător pentru vreo intervenţie, iar în momentul următor îi telefonează chiar Procurorului General; după ce a reclamat lipsa feonului din dotarea arestului preventiv „zeiţa” Udrea apare cu o podoabă capilară cârlionţată de toată frumuseţea, care ne face să bănuim că i s-a pus la dispoziţie un întreg salon de cosmetică; lui Dan Şova, fost ministru al marilor proiecte (?) nu-i vine să creadă că studenţii săi de la Facultatea de Drept vor trebui să se mulţumească cu un profesor onest la catedră şi nu cu un senator urmărit penal; un realizator de showuri politice televizate ne îndeamnă să iubim România în fiecare zi, în timp ce el era îndrăgostit până peste urechi de banii lui Vanghelie. Eu aştept acum, după ce am aflat cum îşi plătea Udrea „postacii” care o ridicau în slăvi pe internet, să se dea în vileag şi modalitatea în care erau recompensaţi analiştii, comentatorii şi ziariştii de casă ai multor politicieni.

Toate aceste întâmplări desfăşurate pe la uşile DNA-ului sau în arest preventiv, pătrunse de un iz politic urât mirositor, ne strecoară insidios o stare generală de mare disconfort, dar şi multe întrebări legate de profilul psihologic al românului şi problemele de caracter care ne împiedică să ne afirmăm ca naţiune. Ce să facem, aşa cum spunea Andrei Pleşu „asta-i ţara naşterii şi a destinului nostru, ţara în care se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, pînă la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili”. Şi cu toate acestea, observ cum se înmulţesc admiratorii lui James Joyce, cel care formula astfel un principiu venit din antichitate: „Mai bine să scape nouăzeci şi nouă de vinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur inocent”... Serios? Şi dacă faptele celor nouăzeci şi nouă de vinovaţi (hoţi) au nenorocit milioane de cetăţeni dintr-o ţară cu cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană, rămânem la fel de mari iubitori ai aforismului scriitorului irlandez? În acelaşi registru, gânditorii naţiei au descoperit cum credibilitatea Justiţiei române se prăbuşeşte datorită unui şir necontenit de arestări, iar campania anticorupţie conduce România către o ţară a procurorilor. Mai puţini sunt cei dispuşi să înteleagă că am ajuns în situaţia de a alege între o ţară în care domneşte furtul, devalizarea statului, evaziunea fiscală, şpaga la cel mai înalt nivel şi o ţară normală, în care fiecare plăteşte pentru faptele sale. Ca să fie limpede, între o ţară a hoţilor şi o ţară a procurorilor, eu o aleg pe cea de-a doua!

Pentru că suntem un popor care nu prea suportă scenele cu impact emoţional negativ, iată că au apărut adevărate dispute asupra modului în care persoanele inculpate în diverse dosare sunt scoase în cătuşe din sediile parchetelor şi urcate în dube. Recunosc, îmi displace şi mie spectacolul televizat al umilirii politicienilor care sunt duşi de la DNA în arest. Parcă ceva vine în contradicţie cu ceea ce numim prezumţia de nevinovăţie. Dar să fim sinceri, aţi văzut în ultima perioadă vreun amărăştean zornăindu-şi cătuşele, sau numai potentaţi care până mai ieri învârteau milioane de euro?

Îmi place mult una din vorbele de duh a croatului Josip Grgic, pentru că ni se potriveşte perfect : „Şi cel mai sărac popor produce politicieni bogaţi”. Numai că la noi nu mai e vorba de câteva excepţii, ci de transformarea politicii într-o sursă de înnavuţire. Averi enorme create de tot felul de specimene, urmare legăturilor politice sau chiar participării la actul politic. Aşa că tot ceea ce se întâmplă nu trebuie să ne mire; şi să nu uităm: nu suntem nici la mijlocul dezvăluirilor din culisele corupţiei autohtone!