Petrolul Ploieşti este de vânzare ! Ieri, din Gazeta Sporturilor am aflat şi preţul cerut. „Numai” patru milioane şi jumătate de euro. Piece of cake, cum ar zice bătrânul Ferguson.

Sigur, orice afacere are un preţ şi poate că cel anunţat este cel corect. Insă. Şi aici încep o sumedenie de întrebări. Cea mai importantă este cea legată de soarta actuală a clubului. Rezistă sau nu rezistă până la vară? Vânzările de jucători au fost prezentate ca necesitate şi acceptate ca atare de suporteri. Câte o sudalmă mai apare pe Faceboock (băiatul acela care a ales preşedintele României), slobozită de cei care aşteptau să vină titlul la Ploieşti, aşa cum se anunţase din vara trecută. Doar că, din nou, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Nu se potriveşte pentru că totul a fost supraestimat şi ne-am crezut, pentru puţină vreme, buricul târgului. Am uitat de limitele naturale ale fotbalului românesc şi am înghiţit cam ce ni s-a servit. Şi asta pentru că ne-a plăcut, într-un exces de vanitate locală. O vanitate care ne-a făcut să închidem ochii atunci când nu trebuia.

Dezvăluirile de ieri privind discuţiile cu şeicii qatarezi, plini de bani şi imediat dispuşi să arunce vreo 20 de milioane de euro pe apa Dâmbului, sunt de neimaginat într-o ecuaţie normală. Banii nu cresc în copaci şi nici noi nu avem plantaţiile croite să-i coacă. Dar, într-o ţară în care am aflat în ultima lună că orice a fost posibil în ultimii 25 de ani şi că milionul de euro reprezintă un „mezelic” pentru unii, azi aflaţi la loc cu mare suferinţă, deşi până mai ieri erau împăraţii României, o astfel de evaluare este mai mult decât normală. O normalitate iraţională, după cum s-a văzut.

Târgul nu a fost să se facă pentru că noi vroiam să vindem ceva, iar ei doreau să cumpere alt lucru. Echipa, cu nume, cu stadion, cu palmares. Noi aveam de vânzare doar un lot de jucători, răsăriţi doar dacă-i comparai cu Botoşaniul, Braşovul sau Galaţiul. De aceea nu ne-am inţeles cu ei. Şi, cum nimeni nu a dorit sa investească în fotbalul ploieştean, pentru supravieţuire am vândut tot ce se putea vinde şi asta pentru a ne plăti datoriile create din acea vanitate de care vorbeam. O să fie greu de inghiţit o situaţie în care, cu un lot subţiat valoric, vom avea marile emoţii ale unei confruntări cu Ceahlaul şi doar amintirea unei incercări de a bate la porţile fotbalului european, pusă în panoplia clubului, alături de istorica victorie impotriva echipei Liverpool.

Vom trăi şi cu asta. Si ne vom hrăni cu faptul că dacă lotul este al clubului, Petrolul este al ploieştenilor, indiferent cine va fi proprietarul. Am aşteptat noi americanii cincizeci de ani, vom aştepta şi şeicii qatarezi cât va fi nevoie. Până una alta, să ţinem pumnii strânşi să o ducem până la vară, vorba cântecului. Că de toamna, vin şi pastramă nu prea mai avem chef.