Chiar dacă mai este o săptămână până la turul II al alegerilor prezidenţiale, din punctul meu de vedere lucrurile par a fi încheiate. Şi nu pentru faptul că între Victor Viorel Ponta şi Klaus Werner Iohannis diferenţa a fost de 10% în primul tur ; istoria recenta ne arată că pot fi remontate şi diferenţe mai mari. Cu totul altele sunt motivele care mă fac să cred că o surpriză pe 16 noiembrie e aproape imposibilă

PSD-ul ştie să-şi folosească cu succes maşinăria de partid pentru a maximiza şansele candidatului Ponta. Impunerea senzaţiei de bună rânduială şi disciplină internă au convins electoratul propriu. Micile fricţiuni din interior datorate unor gesturi prosteşti (vezi cazul Şova) au fost lichidate rapid, iar cavalcada de probleme cu justiţia în care sunt prinşi mulţi dintre demnitarii social-democraţi, a fost atenuată şi chiar transformată într-o susţinere temperată a independenţei justiţiei. Mai adăugăm acea ordonanţă, uşor parşivă, de liberalizare temporară a traseismului în administraţia publică şi avem un tablou complet al deciziilor politice menite să asigure succesul preşedintelui social-democrat.

Ca de obicei înaintea unor scrutine importante, se declanşează un adevărat război al percepţiilor cu scopul de a genera realităţi convenabile pentru una sau alta dintre părţi ; e cât se poate de vizibil că Victor Ponta a fost până acum beneficiarul acestor strategii. Inflaţia de candidaţi menită a sugera o luptă aprinsă pentru fotoliul de la Cotroceni s-a fluidizat rapid, la câteva zile după primul tur, într-o susţinere necondiţionată pentru premier. Şi chiar dacă transferul de voturi de la Dan Diaconescu, Vadim, Tăriceanu, Meleşcanu în bagajele lui Ponta nu prezintă o garanţie de 100%, mesajele transmise vor avea un rol important în turul II. Dar marea lovitură dată de staful PSD-ist este anunţul conform căruia Călin Popescu Tăriceanu va fi următorul premier. Soluţia cooptării la guvernare a PLR cât şi şansa refacerii USL îi va convinge şi pe mulţi dintre liberalii rămaşi în ACL că „viitorul nu sună bine” si să-şi revadă poziţia faţă de fostul lor şef. Iar dacă a doua zi dupa primul tur premierul îl dădea afară pe Corlăţean pentru marile nereguli din procesul electoral din străinătate, disputa din 16 noiembrie ar fi devenit o formalitate.   

De partea cealaltă, am văzut un candidat izolat, prins într-o campanie ineptă, lipsită de logică, de o susţinere reală a celor doua partide care formează ACL-ul şi mai ales bulversată de acţiunile unor personaje care au contribuit din plin la eşecul dreptei româneşti. M-aş referi în primul rând la fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, autorul variantei Iohannis prim-ministru şi apoi candidat la preşedinţie. Cel care l-a susţinut puternic, omul pe care l-a cunoscut, pe care ni l-a prezentat ca fiind un cetăţean onest, profesionist, care poate conduce România, consideră acum că primarul Sibiului nu mai e un candidat viabil. Suntem convinşi că există elemente pe care Antonescu şi Iohannis le cunosc şi care sunt ascunse românilor. Dar cum până astăzi, 9 noiembrie, Antonescu nu a dat nici un semnal că şi-ar dori măcar în ultimul ceas să fie alături de Iohannis şi de partidul pe care l-a condus, nu putem aprecia comportamentul acestuia decât unul pueril, a unui copil ţâfnos, care din prea mult orgoliu şi-a pierdut jucăriile şi mai grav, şi-a pierdut şi respectul multora din cei care vedeau în el un politician de viitor. O conduită care acordă un balon de oxigen şi pentru Traian Băsescu care spunea : „Dacă Antonescu nu este alături de Iohannis, cum îmi puteţi cere mie să-l susţin!?” Implicarea grosolană a preşedintelui în campania electorală cu scopul declarat al susţinerii protejatei Elena Udrea, nu a avut nici un efect. Ba mai mult, ca penibilul în care se zbate să fie total, Udrea îşi îndeamnă acum admiratorii (?) să voteze împotriva lui Ponta şi nu pentru Iohannis ! Dar despre cum a reuşit Băsescu să facă praf dreapta româneasca în ultimii ani se poate scrie o carte.

Câteva lucruri ar trebui remarcate după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Dura campanie a DNA, suprapusă peste cea electorală, nu a avut nici o influienţă în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi ; o confirmă sondajele pentru primii doi clasaţi, care au arătat cam la fel şi în urmă cu o lună, cu două sau trei. Aşa că procurorii îşi pot continua nestingheriţi vânătoarea de politicieni-infractori : joi primarul Piteştiului Pendiuc, vineri senatorul Tanczos Barna şi caruselul continuă … La fel, marea bombă a lui Băsescu despre „agentul acoperit” Ponta s-a fâsâit într-un mod lamentabil, având un efect total opus celui urmărit.

Şi încă o remarcă. România de azi este încă foarte departe de momentul în care internetul va avea un rol esenţial în campaniile electorale. Experimentul propus de o serie de publicaţii, ziua votului online, în care utilizatorii de internet au putut să spună DA unuia dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni, s-a soldat cu rezultate complet diferite de votul real din 2 noiembrie; liberalul Klaus Iohannis a fost candidatul care a strâns cele mai multe voturi, la mare distanţă de candidatul de pe locul II – Monica Macovei – şi de Victor Ponta, fiind ales „preşedintele Internetului”. Rezultatul ar trebui să ne dea de gândit, deoarece în ţara noastră sunt aproape 10 milioane de utilizatori de internet. Numai ca internautul român seamănă cu iubitorul de fotbal care preferă să stea la televizor cu fundul în fotoliu, în loc să meargă pe stadion să-şi susţină favoriţii.    

Sper ca schimbarea din fruntea statului să nu provoace doar bucuria nebunilor, ci să însemne un capitol nou în viaţa noastră. Pentru că indiferent de rezultatul de duminică, mai rău ca în ultimii 10 ani nu poate să ne fie !