Nu mă număr printre cei care se emoţionează brusc atunci cand se vorbeşte despre „un nou început”. Ba chiar aş spune că sunt un tip conservator şi consecvent, asta cu speranţa că a fi consecvent este o calitate …

Am lucrat 25 de ani în acelaşi loc, în Uzina 1 Mai, iar satisfacţiile au fost suficient de mari ca să nu-mi doresc altceva. Am fost după 1990 membru al unui singur partid, Partidul Democrat, pe care l-am iubit şi care în primii ani de democraţie părea a cuprinde elita politică de care avea nevoie România; cei doi ani de rătăcire pe la PC nu au fost altceva decât o modalitate (naivă, recunosc) de a le arăta muşchii celor care m-au făcut să părăsesc în 2004 formaţiunea democrată. Nu mi-am schimbat prietenii, am aceiaşi amici buni, unii încă din şcoală, alţii din uzină şi mai nici unul din cei 18 ani de politică. Nu mi-am schimbat nici nevasta …

Sunt suspicios şi pentru că m-am săturat să aud tot felul de nătărăi gângăvind despre o nouă strategie economică, despre un nou mod de a face politică, despre noua ordine mondială, etc. M-am lecuit încă de prin 2003 să suport discursurile demagogice despre noua clasă politică.

Atunci Traian Băsescu ne îndemna să punem pe listele electorale „oameni tineri, oameni noi, pot fi şi nătângi, că pe ăştia îi votează românii”. Să recunoaştem, i-a ieşit, aşa-zisa nouă clasă politică, sumă de incompetenţi, obedienţi, tupeişti s-a înfipt peste tot, din administraţia locală până în parlament. Lipitori de afişe, fufe de doi lei sau progenituri de bani gata au ajuns miniştri, deputaţi, legiuitori, demnitari ai statului român. Sunt reticent pentru că ştiu că sub declaraţiile sforăitoare despre spiritul nostru novator, se ascunde şmecheria specific românească şi interesele meschine ce o însoţesc.

Sunt circumspect, dar nu pesimist. Ştiu că din criza existenţială în care ne aflăm este mai greu de ieşit, centrele de decizie ale acesteia  fiind deja scăpate de sub control. Cred că există încă soluţii de a ieşi din criza morala în care ne zvârcolim.

Este unul din motivele pentru care am răspuns cu interes invitatiei avocatului George Botez de a colabora impreuna la o nouă publicaţie on-line, un jurnal prahovean de informaţii şi opinie, care îşi doreşte să facă apel la puterea cuvântului şi nu la gargara deşănţată care ne agresează zilnic. Există şi alt motiv : cunoscând omul, o fac şi cu speranţa colaborării cu persoane oneste şi care au ceva de spus, util societăţii româneşti. Într-o ţară în care scandalul, ura, dezbinarea, încălcarea legii sunt promovate din vârful ierarhiei sociale, în care abilitatea de a face bani prin orice mijloace este confundată cu inteligenţa, în care indiferenţa conducătorilor privind distrugerea economiei a devenit o obişnuinţă, în care manelele au înlocuit-o pe Maria Tanase, iar lumea se uită mai mult la Cătălin Botezatu şi mai puţin la Radu Beligan, numai revenirea la profesionim, la competenţă, la sinceritate şi de ce nu, la dragoste, ne mai poate salva. Deci, se pare că sunt şi idealist…

Profesorul american Leo Buscaglia avea o maxima frumoasă, cât se poate de potrivită temei noastre: „Fiecare zi reprezintă un nou început. O noua mică viaţă. Mulţi s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăţa ceva nou ; există lucruri care ni se vor întâmpla doar odată în viaţă şi depinde numai de noi dacă vom profita de acestea sau nu”. Minunat, nu? Uite, încet încet, o să ajung la concluzia că sunt chiar un optimist …