Ţinând cont de nebunia care însoţeşte perioada premergătoare campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, aş recomanda tuturor politicienilor să-şi amintească de vorba de duh a marelui matematician Grigore Moisil: „Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap”. Şi ca sa am confirmarea, exact în momentul când scriu aceste rânduri, preşedintele în funcţie, cu tupeul recunoscut, face o declaraţie greu de imaginat, urmare scandalului Mircea Băsescu – Bercea Mondial : el a luat în calcul posibilitatea de a-şi da demisia, s-a sfătuit şi cu o serie de instituţii ale statului (care or fi alea ?), dar s-a gandit că dacă el pleacă, candidatul opoziţiei nu mai are nici o şansă ! Care opoziţie, care candidat ? Elena Udrea ? Acum, când familia prezidenţială e prinsă în tot felul de mizerii, cine mai are nevoie de susţinerea unui politician prăbuşit în încrederea cetăţenilor ?

Aşa că trebuie să ne dorim, după 10 ani nefericiţi, un preşedinte cu scaun la cap şi nu unul cu „microb” la cap. Din păcate, partidele fac tot ce e posibil amânând anunţarea candidaţilor pentru ca electoratul să nu aibă timpul necesar analizei şi comparării acestora. Este cât se poate de vizibil interesul pentru găsirea personajului cu şansele cele mai mari de a câştiga fotoliul de la Cotroceni şi nu a celui care ar putea fi un bun preşedinte, în consens cu legile ţării. Se gândeşte cineva la acele competenţe ale preşedintelui stabilite de legea fundamentală conform cărora acesta veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice ? Sau la obligaţia de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate? Suntem preocupaţi de ţinuta morală a candidaţilor, de capacitatea unui angajament civic şi umanitar pe care îl vedem la tot mai mulţi dintre şefii statelor civilizate? Se pare că după atâţia ani în care am asistat la un adevărat dezmăţ al titularului postului în ce priveşte respectarea legilor statului de drept, după ce preşedintele „jucător”a fost un lider incontestabil în lansarea marilor scandaluri de pe scena politică, electoratul român pare că nu a înţeles mare lucru; iar posibilitatea ca un nou Băsescu să ia locul celui vechi nu e deloc o utopie. 

Trebuie să sesizăm disperarea cu care toţi actorii scenei politice autohtone se luptă pentru a-şi apropia funcţia de preşedinte, teoretic cea mai importantă în stat, dar cu limitele stabilite de legile unei republici semiprezidenţiale. În mintea românilor a fost inoculată ideea că marea forţă a preşedintelui derivă din doua lucruri: controlul asupra serviciilor secrete şi posibilitatea acestuia de a influienţa justiţia, în baza unor prerogative cunoscute – numirea procurorilor şi judecătorilor, a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numirea şefului DNA, etc. În cei zece ani de mandat, Traian Băsescu a reuşit să ducă la paroxism această senzaţie, care trezeşte teamă şi nu încredere sau respect.

Rămân la mai vechea mea părere (luată în derâdere de unii), că României i-ar trebui ca preşedinte o persoană agreeată – şi implicit respectată – de tot spectrul politic ; poate un independent sau măcar un politician capabil să-şi lepede haina politică în mod real în timpul mandatului; un om înţelept, un adevărat mediator, un pol de echilibru într-o ţară în care totul este politizat. Pentru că tot ne place nouă Germania, să ne amintim că penultimul preşedinte, Christian Wulff, şi-a dat demisia în 2012, vizat fiind de un scandal de corupţie (neconfirmat nici până azi). Interesant este ce a urmat : la 18 martie 2012  a fost ales preşedinte Joachim Gauck, la propunerea comună atât a partidelor majorităţii cât şi a celor din opoziţie (CDU, CSU, FDP, SPD şi Verzii) ; un om foarte stimat, un mare campion al democraţiei, un neobosit apărător al drepturilor cetăţeneşti. Oare ce este atât de greu, ce ne lipseşte înafară de voinţă politică pentru a proceda la fel ?

Oricât aş părea de necorespunzător spiritului vremii, am convingerea intimă ca aceasta ar fi prima masură pentru însănătoşirea vieţii politice ; despre altele, avem tot timpul să mai discutăm …