 Românii vor plăti facturi mai mici la energia electrică, începând din luna iulie. Şi asta pentru că, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de către consumatorii finali.
Românii vor plăti facturi mai mici la energia electrică, începând din luna iulie. Şi asta pentru că, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de către consumatorii finali.
Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, fost primar al Ploieştiului
Oficialul nu a precizat însă cu cât se va ieftini energia electrică, spunând că o decizie finală privind procentul de reducere va fi luată în şedinţa Comitetului de Reglementare din perioada următoare.
"Autoritatea face o evaluare şi o regularizare de două ori pe an. Din nefericire, anul 2012 a fost unul special, precum bine ştiţi, când Autoritatea s-a reorganizat. Eu nu caut scuze şi nu scuz. Este, până la urmă, o greşeală — în primul rând una de comunicare şi mai ales în urmărirea mai atentă a operatorilor de distribuţie şi furnizare în relaţia cu consumatorul final', a spus Emil Calotă, citat de agerpres.ro.
Scăderea preţului vine după ce Electrica a încasat suplimentar, prin dubla taxare a certificatelor verzi, suma de 50 de milioane de lei, pe care se aşteaptă să o returneze consumatorilor, potrivit prospectului de listare la bursă a companiei.
"Deşi costul cu certificatele verzi a fost evidenţiat separat în factura de energie electrică, pentru motive de transparenţă, încă din septembrie 2012, ANRE nu a redus corespunzător tariful reglementat de furnizare. Acest fapt a determinat suportarea de către consumatori de costuri duble cu certificatele verzi (prin includerea acestor costuri în tariful reglementat şi prin facturarea separată a costului cu certificatele verzi) pentru perioada septembrie 2012 — iulie 2013", se arată în document.






 
 

















 
							
 
							











