Citigroup a detronat Deutsche Bank din poziţia de cel mai mare trader valutar la nivel mondial, pe care a ocupat-o nouă ani, din cauza volatilităţii scăzute care a redus tranzacţiile cu euro, potrivit datelor Euromoney Institutional Investor scrie Mediafax.
Citigroup, care a mai fost lider pe piaţa valutară în 2002, are o cotă de 16,04%, potrivit clasamentului pe 2014 realizat de Euromoney Institutional Investor, peste cea a Deutsche Bank, de 15,67%.
În 2013, cota de piaţă a Citigroup era în urma Deutsche Bank cu doar 0,28 puncte procentuale.
Banca britanică Barclays se află pe poziţia a treia, cu o cotă de 10,91%.
Cei mai mari dealeri pe piaţa valutară cu un volum de 5.300 de miliarde de dolari pe zi se confruntă cu un declin al veniturilor din cauza măsurilor adoptate de băncile centrale în urma crizei financiare mondiale, care au restricţionat sursele de câştig ale traderilor şi investitorilor.
Acest fapt s-a adăugat concurenţei dintre bănci, care au sporit tranzacţiile prin intermediul platformelor electronice, pentru a-şi mări cota de piaţă.
„Suntem o bancă mare din zona euro, iar faptul că euro nu a fost în centrul atenţiei investitorilor în ultimele 18 luni nu a ajutat. Volatilitatea de pe piaţa valutară nu s-a menţinut niciodată atâta timp la un nivel atât de scăzut. Nu ştiu ce va provoca creşterea acesteia“, a declarat Kevin Rodgers, director la nivel global pentru tranzacţii valutare la Deutsche Bank, în Londra.
În ultima săptămână din aprilie, euro a fost tranzacţionat în cel mai îngust interval faţă de dolar de la debutul monedei unice europene din 1999, fluctuând cu numai 0,7 cenţi americani, între 1,3785 dolari pe unitate şi 1,3855 dolari pe unitate.
Clasamentul Euromoney este realizat printr-un sondaj în rândul traderilor de pe pieţele valutare. În acest an, sondajul a fost efectuat în baza a 14.050 de răspunsuri din partea traderilor.
Deutsche Bank a fost lider în topul traderilor de valută din 2005.
Topul celor mai mari 10 traderi valutari este completat în ordine de UBS, HSBC, JPMorgan, Bank of America, RBS, BNP Paribas şi Goldman Sachs.