Sursele pentru veniturile necesare desfăşurării activităţii unei camere de comerţ judeţene sunt complet diferite faţă de acelea de la nivelul Camerei Naţionale (CCIR), a declarat, pentru ziarul Bursa, Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.

"Dacă fondurile adunate în vistieria CCIR provin în cvasitotalitatea lor de la Romexpo, cel mai mare organizator de târguri şi expoziţii din România (unde CCIR deţine circa 97% din acţiuni), de la Curtea Internaţională de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIR, din chiriile provenite din închirierea spaţiilor de la sediul CCIR, din acţiunile deţinute la alte câteva societăţi comerciale (Centrul Internaţional de Afaceri Marea Neagră, hotelul President din Mangalia, Rominvest etc.) - toate acestea însumând aproape 90% din veniturile CCIR, situaţia provenienţei veniturilor camerelor judeţene este cu totul alta", a declarat Gogulescu

El susţine că, practic, peste 80% din veniturile realizate, cel puţin de Camera de Comerţ Prahova, provin din servicii pe care le realizează pentru firme - cursuri, acţiuni de relaţii externe, târguri şi expoziţii, furnizare de informaţii, acţiuni de promovare, de consultanţă în afaceri etc.

"În ultimii 3-4 ani, pentru veniturile camerelor judeţene o gură vitală de oxigen au reprezentant-o proiectele cu finanţare europeană, pe care le-am derulat şi în cadrul cărora am realizat acţiuni şi activităţi în beneficiul firmelor, însă finanţate din bani europeni, deci gratuite pentru firme. După cum ştiu toţi cei care derulează astfel de proiecte, nu este deloc o muncă simplă, cerinţele, mai ales cele de ordin birocratic, fiind foarte mari", a mai spus Aurelian Gogulescu.

Camerele de comerţ şi industrie judeţene din România se află, de mult timp, într-o situaţie dificilă - din punct de vedere organizatoric şi al legislaţiei - iar în ultimii ani, odată cu criza economică, această situaţie s-a adâncit.

"Sunt multe lucruri imperios necesare care ar fi trebuit făcute de către şi împreună cu Camera Naţională, în acest sens. Multe dintre măsurile indispensabile unei bune şi eficiente funcţionări a sistemului cameral românesc au trecut, cel mai adesea, într-un plan secund, fiind eclipsate de situaţia conflictuală cultivată şi întreţinută de la nivelul conducerii celei mai înalte a CCIR. Referitor la regretabila situaţie din sânul sistemului cameral românesc, la sciziunea care se manifestă de mulţi ani, consider că este necesar să precizez încă o dată că această stare de fapt a urmat unei solicitări, logice, fireşti, legale, a unui grup de camere de comerţ judeţene, cu privire la justificarea unei sume imense, inimaginabile, cheltuite de Mihai Vlasov, până de curând preşedintele CCIR, din bugetul Camerei Naţionale a României. Mai precis, este vorba de cheltuirea, în fiecare an, a aproape o treime din veniturile CCIR - sume de ordinul a milioane de euro - de care Mihai Vlasov s-a folosit în mod discreţionar, fără a aduce niciun document justificativ şi fără a întreprinde nicio acţiune care să fie în beneficiul sistemului cameral şi, implicit, al comunităţii româneşti de afaceri", a mai afirmat preşedintele CCI Prahova.

Aurelian Gogulescu este de părere că întreaga situaţie şi toate conflictele existente la nivelul sistemului cameral din România n-au făcut decât să deterioreze imaginea organizaţiei camerale româneşti, "o organizaţie indispensabilă unei economii funcţionale de piaţă".

Preşedintele Camerei de Comerţ Prahova consideră că viitoarea conducere a Camerei de Comerţ a României trebuie să elimine orice interes personal din această funcţie, să se dedice procesului refacerii CCIR, precum şi a întregului sistem cameral românesc.

SURSA: Bursa.ro