Dosarul privind cererea Rafinăriei “Steaua Română” Câmpina de intrare în insolvenţă a fost, astăzi pe rolul Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti
Instanţa a admis cererea, a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă şi, conform legii, a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar. De asemenea, completul de judecată a numit un administrator judiciar provizoriu, la solicitarea debitorului , pe FIVE SPRL Bucureşti.
Acţionarul majoritar al Rafinăriei câmpinene este Omnimpex Bucureşti, iar procedura de insolvenţă a fost declanşată în anul în care societatea împlineşte 118 ani de existenţă.
În motivarea Consiliului de Administraţie al Rafinăriei “Steaua Română” se arată că deschiderea procedurii de insolvenţă are drept cauză „deteriorarea continuă a situaţiei financiare a societăţii”. Administratorul judiciar îi va anunţa pe toţi creditorii rafinăriei de intrarea în insolvenţă şi va lua măsuri pentru arhivarea tuturor documentelor contabile. Următorul termen stabilit de Tribunalul Bucureşti pentru continuarea procedurilor este 16 septembrie 2013.
Cererea de insolvenţă a Rafinăriei Steaua Română admisă de Tribunal
23 iulie 2013
(166 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Adio, roaming! Se întâmplă în 2017
(29 septembrie 2016)
294 vizualizări
Preţul petrolului este aproape de minimul ultimilor 11 ani. De ce la noi nu se simte mai tare la pompă
(15 decembrie 2015)
642 vizualizări
România e pe ultimul loc la absorbţia fondurilor UE
(1 martie 2016)
248 vizualizări
Tu unde ţi-ai făcut asigurare? 60% din piaţa RCA e deţinută de societăţi care sunt aproape de faliment!
(25 ianuarie 2016)
69 vizualizări
Real rămâne cu 13 magazine în România
(1 noiembrie 2013)
112 vizualizări
Facebook lucrează la un sistem prin care companiile vor putea posta job-uri disponibile
(8 noiembrie 2016)
369 vizualizări
ANPC a aplicat Amenzi de peste 800.000 de lei pentru nereguli la ştranduri, piscine şi parcuri de distracţie
(8 august 2015)
71 vizualizări
Micile magazine de cartier, sub 50.000 Euro cifră de afaceri, nu vor mai avea obligaţia să accepte plata cu cardul
(28 iunie 2018)
241 vizualizări
România - China: Proiecte agricole şi investiţii în zootehnie
(7 iunie 2014)
107 vizualizări
Isărescu: Dobânzile scăzute ar putea cauza un nou boom în imobiliare
(26 iunie 2014)
146 vizualizări
Cea mai profitabilă companie de stat: De la insolvenţă, la profit record
(10 noiembrie 2016)
90 vizualizări
Numărul insolventelor a crescut în primele nouă luni cu circa 6%
(23 octombrie 2013)
70 vizualizări
Primăria oraşului Detroit, aflat în faliment, vinde locuinţe pornind de la 1.000 dolari
(15 aprilie 2014)
94 vizualizări
Ministrul Finanţelor: Din analiza datelor am constatat că sunt 75.412 debitori cu credite în franci elveţieni
(17 ianuarie 2015)
335 vizualizări
Italia pierde o companie importantă din cauza taxelor prea mari
(5 septembrie 2016)
182 vizualizări
România, lider în UE la creşterea comerţului cu amănuntul în luna ianuarie
(4 martie 2016)
948 vizualizări
Leul a ajuns la cel mai scăzut nivel din acest an
(10 decembrie 2015)
61 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























