Creşteri ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate şi învăţământ intră în vigoare începând de joi, 1 martie. Un medic primar, care acum câştigă 6.010 lei brut, va avea un salariu de bază de 13.338 de lei, iar un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi un salariu de 10.563 de lei. La anatomie patologică şi medicină legală, un medic primar va avea o creştere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, iar un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei.
În cazul cadrelor didactice, majorarea salarială va fi de 20%. Astfel, un profesor cu o vechime între 25 şi 30 de ani, al cărui salariu este acum 4.371 de lei, va câştiga 5.246 de lei brut, iar profesor universitar cu o vechime între 20 şi 25 de ani, care acum câştigă 7.163 de lei, va avea 8.596 de lei.
Prin majorările etapizate prevăzute în Legea salarizării unitare aprobate în vara anului trecut, în cazul personalului didactic salariile de bază vor creşte cu 20%.
De exemplu, un profesor cu studii superioare şi grad didactic I, cu o vechime în învăţământ de peste 40 de ani, care acum are un salariu brut de 4.935 de lei, va avea un salariu de 5.922 de lei, un profesor cu o vechime între 35 şi 40 de ani, care acum are 4.724 de lei, va avea de la 1 martie un salariu brut de 6.669 de lei, în timp ce un profesor cu o vechime între 25 şi 30 de ani, al cărui salariu este acum de 4.371 de lei, va câştiga 5.246 de lei.
Un profesor grad didactic I, cu o vechime în învăţământ între cinci şi zece ani, va avea un salariu brut de 4.139 de lei, de la 1 martie, în timp ce un profesor cu o vechime între 1 şi 5 ani va avea un salariu de 4.047 de lei brut, de la 1 martie, iar un învăţător cu studii de nivel liceal, debutant şi cu o vechime de până la un an în învăţământ, va avea un salariu de bază de 3.197 de lei.
De asemenea, un profesor universitar cu o vechime de peste 40 de ani, care acum are un salariu brut de 9.252, va avea de la 1 martie un salariu de 11.103 de lei, un profesor universitar cu o vechime între 20 şi 25 de ani, care acum câştigă 7.163 de lei, va avea 8.596 de lei, în timp ce un profesor universitar cu o vechime între 6 şi 10 ani poate ajunge la un salariu de 5.998 de lei. În cazul rectorilor, salariile de bază vor creşte la 14.259 de lei, iar pentru decani la 11.892 de lei.
La rândul lor, şi medicii şi asistentele vor avea salarii mai mari de la 1 martie.
Astfel, un medic primar din unităţile clinice, care acum câştigă 6.010 lei, va avea un salariu brut de 13.338, iar un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi de la 1 martie un salariu de 10.563 de lei. Un medic rezident anul I, care acum are un salariu brut de 2.769 de lei, va primi 5.700 de lei, un medic rezident an II, care acum are 3.089 de lei, va avea 6.100 de lei, un medic rezident an III va avea 6.700 de lei, de la 3.431, cât primeşte acum, iar un medic rezident an IV, al cărui salariu este acum de 3.524 de lei, va câştiga un salriu brut de 7.300 de lei.
La anatomie patologică şi medicină legală, un medic primar va avea o creştere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, un medic specialist va primi 12.870 de lei, faţă de 7.451 de lei, un rezident an I va avea un salariu de 5.700 de lei, faţă de 4.426, cât are acum, iar un rezident an IV-V, care acum câştigă 5.699 de lei, va avea un salariu lunar brut de 7.300 de lei. Un autopsier principal va avea, de la 1 martie, un salariu de 4.875 de lei, faţă de 4.105 de lei, în timp ce un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei.
La serviciile de ambulanţă, un medic primar, al cărui salariu este în prezent de 6.010 lei, va câştiga 13.338 lei, iar un rezident an IV-V, al cărui salariu este acum de 3.524 lei, va avea un salariu de 7.300 de lei.
Un biolog din unităţile clinice va avea o creştere salarială de la 3.685 de lei la 4.905 lei, iar un psiholog principal, al cărui salariu este acum de 3.478 de lei, va avea un salariu de 4.905 lei. O infirmieră va avea salariul dublu - de la 1.725 de lei, cât câştigă în prezent, la 3.550 de lei, în timp ce un brancardier sau spălătoreasă, care acum au un salariu brut de 1.700 de lei, vor avea 2.950 de lei. La medicină legală, o spălătoreasă va avea un salariu lunar brut de 3.835 de lei, faţă de 2.594 lei, cât are acum.
Un şofer de autosanitară din unităţi clinice, al cărui salariu este acum 1.738 de lei, va avea un salariu lunar brut de 3.850 de lei, iar un şofer de autosanitară la serviciile de ambulanţă va avea un salariu de 3.900 de lei, faţă de 2.200 de lei, în timp ce un ambulanţier, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu de 4.130 de lei.
Salariul unui farmacist primar va fi de 5.528 de lei, iar o soră medicală principală va câştiga 3.750 de lei brut.
Salariile de bază ale medicilor şi profesorilor cresc începând de astăzi. Un medic primar va avea un salariu brut de 13.338 de lei
1 martie 2018
(703 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Începe Programul Rabla 2014! 17.000 de tichete disponibile
(8 aprilie 2014)
111 vizualizări
ALERTĂ: Un suc românesc toxic a fost retras de pe rafturile Lidl
(26 aprilie 2018)
827 vizualizări
Carpatair a intrat în insolvenţă
(25 ianuarie 2014)
123 vizualizări
Fiscul pregăteşte AMENZI drastice. Cine este vizat?
(13 aprilie 2018)
799 vizualizări
Sute de zboruri Lufthansa, anulate din cauza unei greve a piloţilor
(23 noiembrie 2016)
254 vizualizări
Nivelul accizelor va fi exprimat în lei
(5 decembrie 2014)
63 vizualizări
Fiecare finlandez ar putea primi lunar 1.000 de euro fără să facă nimic
(24 iulie 2015)
79 vizualizări
România a importat peste 42.200 tone de cafea şi coji de cafea, în 2014
(1 decembrie 2015)
66 vizualizări
Bilete de avion cu 99 de euro de la Tarom
(3 octombrie 2013)
169 vizualizări
Profitul Gazprom a scăzut cu 23%, din cauza datoriei Ucrainei
(14 octombrie 2014)
72 vizualizări
Guvernul a pregătit o schemă alambicată de ajutor financiar pentru 150 companii
(5 iulie 2014)
104 vizualizări
Un oraş mare din Europa vrea să devină principalul centru financiar al UE
(13 august 2017)
181 vizualizări
Doar patru dintre marile bănci din România oferă gratuit interogarea soldului la ATM
(27 iulie 2015)
355 vizualizări
Teodorovici: Anul viitor să ajungem la 80% nivel de absorbţie al fondurilor UE
(3 octombrie 2014)
61 vizualizări
De 11 ani împreună cu AFI Ploieşti!
(1 octombrie 2024)
128 vizualizări
Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9% şi pentru berea la draft
(11 iunie 2015)
238 vizualizări
Legea dării în plată a intrat azi în vigoare. Cum se stinge datoria către bancă
(13 mai 2016)
242 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























