Marile lanţuri de magazine occidentale primesc o lovitură grea din partea acestui stat. Având în vedere că o mare parte din profitul acestora este obţinut în weekend, decizia preşedintelui ar putea isca un adevărat scandal.
Potrivit romaniatv.net, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda a semnat actul normativ care va forţa aproape toate magazinele, cu excepţia celor de proximitate, să îşi închidă porţile în zilele de duminică, o măsură susţinută de puternica biserică catolică.
Conform actului normativ, începând din data de 1 martie 2018, pieţele şi magazinele vor putea fi deschise doar în prima şi ultima duminică a lunii, pentru ca pe parcursul anului 2019 să poată fi deschise doar în ultima duminică a lunii. Începând de la 1 ianuarie 2020, pieţele şi magazinele vor putea opera doar şapte duminici pe an.
Andrzej Duda a lăudat legea, spunând că oferă copiilor şansa de a sta cu părinţii lor şi angajaţilor timpul liber atât de necesar.
Un studiu realizat anul trecut de PricewaterhouseCoopers arată că vânzările ar putea scădea cu aproape un miliard de euro pe an dacă magazinele sunt deschise mai puţine duminici, iar economiştii avertizează că decizia va afecta piaţa forţei de muncă.
În timp ce în marile economii din Vestul Europei cumpărăturile efectuate duminică sunt destul de limitate, în Est situaţia este diferită, pe măsură ce în ultimele două decenii oamenii au îmbrăţişat mall-urile ca un semn de prosperitate după decenii de comunism.
Ce stat din Europa a închis marile lanţuri de magazine în zilele de duminică
31 ianuarie 2018
(529 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Salariile angajaţilor Guvernului şi Preşedinţiei au fost majorate cu până la 70%, de Parlament
(11 august 2015)
41 vizualizări
”Prima Casă”: 175,5 milioane de lei, bani neutilizaţi în 2016 pentru garantare, transferaţi în 2017
(7 februarie 2017)
93 vizualizări
TVA de 9% la alimente în vigoare de la 1 iunie; normele metodologice au fost publicate în Monitorul Oficial
(30 mai 2015)
267 vizualizări
CNAS a semnat cu Teamnet contractul de mentenanţă a sistemului cardului de sănătate, în valoare de 3,9 milioane euro
(25 noiembrie 2016)
642 vizualizări
Rata de ocupare a populaţiei a urcat până la 61,6% în 2016. Doar 41% dintre românii fără bacalaureat au de lucru
(18 aprilie 2017)
172 vizualizări
Cei 94 de câştigători ai Loteriei bonurilor fiscale din 28 iunie au încasat premii în valoare de 8.496 lei fiecare
(29 septembrie 2015)
450 vizualizări
O nouă companie aeriană low-cost, pe piaţa din România
(11 octombrie 2014)
112 vizualizări
Isărescu, despre Legea dării în plată
(8 martie 2016)
259 vizualizări
Statul român ar putea să intre pe piaţa internet, telefonie şi TV
(18 aprilie 2014)
116 vizualizări
Energopetrol Câmpina, în procedură de insolvenţă
(26 iulie 2013 - Cristina IANCU)
2707 vizualizări
Prinde premiile primăverii la AFI Ploieşti
(3 aprilie 2023)
107 vizualizări
Ce măsuri ne luăm când împrumutăm o rudă
(16 august 2017)
210 vizualizări
Vasilescu, despre legea salarizării: Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează; după acest prag va fi o creştere cu 45%
(5 martie 2017)
151 vizualizări
Parlamentul pregăteşte interzicerea debranşării de la sistemul de încălzire
(24 septembrie 2017)
585 vizualizări
Câţi bani câştigă un şofer Uber într-o lună
(25 mai 2017)
822 vizualizări
Care vor fi cel mai mic salariu de bugetar şi cea mai mare leafă de angajat la stat în România
(4 aprilie 2016)
302 vizualizări
Piaţa chineză rămâne şi în 2014 motorul de creştere al vânzărilor auto
(21 aprilie 2014)
71 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026
























