Judeţele Galaţi, Dâmboviţa şi Teleorman înregistrează cele mai mici venituri pe locuitor, de 2.500 de lei, în timp ce la polul opus, cu venituri de peste 3.500 de lei pe locuitor se află judeţe precum Tulcea, Ilfov, Vâlcea, Hunedoara, Sălaj sau Bistriţa Năsăud, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Anca Dragu.
„Pe judeţe, în 2015, cele mai mici venituri bugetare pe locuitor s-au înregistrat în Galaţi, Dâmboviţa şi Teleorman, sub 2.500 lei pe locuitor”, a declarat marţi Anca Dragu în cadrul unei conferinţe pe teme de administraţie publică locală.
Potrivit ministrului, câteva judeţe, printre care Tulcea, Ilfov, Vâlcea, Hunedoara, Sălaj sau Bistriţa Năsăud se află la polul opus, cu venituri de peste 3.500 de lei pe locuitor, însă majoritatea judeţelor se află între aceste limite.
În opinia sa, sunt necesare măsuri pentru dezvoltarea şi creşterea veniturilor administraţiilor publice locale care, însă, trebuie să respecte o serie de principii, precum echitate (resurse mai mari pentru localităţile cu posibilităţi mai scăzute), eficienţă, transparenţă şi responsabilitate.
Ministrul Finanţelor a explicat că finanţarea administraţiei publice locale se realizează din resurse proprii dar şi din sume defalcate de la bugetul de stat.
„În perioada 2010 — 2015 veniturile centralizate au avut o evoluţie pozitivă, iar pentru 2016 sunt estimate a înregistra o diminuare ca urmare a faptului că sumele defalcate din TVA pentru a acoperi anumite hotărâri judecătoreşti au fost achitate încă de la sfârşitul lui 2015″, a mai spus Anca Dragu.
Ca structură, veniturile bugetelor locale se împart în patru mari categorii, respectiv venituri proprii din impozite şi taxe locale, care reprezintă 15% din total, cote defalcate din TVA şi subvenţii, 40%, cote defalcate din impozitul pe venit, 26%, şi alte venituri, 18 — 20%.
Concret, pentru 2016, sumele alocate autorităţilor locale din cotele defalcate de TVA se ridică la 18,7 miliarde de lei, iar cele din subvenţii depăşesc opt miliarde de lei, a mai spus Anca Dragu.
Referitor la cheltuielile bugetare pentru investiţii, ministrul Finanţelor a spus că, în 2015, ponderea cheltuielilor unităţilor administrativ teritoriale în total cheltuieli de investiţii a crescut de la 44% la 50%, iar la finalul acestui an speră ca această pondere să fie mai mare.