Piaţa vinului îmbuteliat atinge aproximativ 250-300 de milioane de euro, dar gradul de fragmentare este foarte ridicat, în condiţiile în care există aproximativ 100 de jucători locali, după cum se arată în informaţiile de pe wall-street.ro

Ciprian Roşca, directorul comercial al Cramelor Recaş şi unul dintre cei mai mari producători de vin pe plan naţional are încredere în dezvoltarea industriei de vinuri în România prin intermediul micilor producători care trebuie să reziste pe piaţă şi să se ridice la nivelul aşteptărilor consumatorului.

„Credem că industria vinului va creşte mult în următorii ani, în condiţiie în care există un nou val de mici producători care încep să apară pe piaţă, investitorii care acum 5-6 ani au pus bazele plantaţiei şi acum sunt pregătiţi să iasă cu vinurile la vânzare. Întrebarea este câţi dintre ei vor reuşi să treacă testul pieţei şi al consumatorului, care în România, aşa cum e cazul pe pieţele mai mature, începe să nu te mai ierte atât de uşor atunci când greşeşti“, a declarat acesta.

În România există 180.000 de hectare cu viţă-de-vie organizate în 37 de podgorii, iar numai 28% se află în circuitul economic. Vor apărea însă noi producatori de vin, noi nume care să se ocupe de producţie în fiecare an. Ţara noastră se află pe locul cinci în Europa şi pe locul 11 în lume, şi asta pentru că deţine o suprafaţă viticolă la acest nivel.