Cifra de afaceri a grupului aerian Air France - KLM s-a redus cu 70 de milioane de euro în decembrie 2015, ca efect al diminuării numărului de pasageri după atentatele comise în noiembrie la Paris, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

“Impactul negativ al atacurilor teroriste asupra cifrei de afaceri din decembrie 2015 este estimat la circa 70 de milioane de euro, cu o atenuare clară în ultimele două săptămâni", a transmis compania Air France - KLM.

"Tendinţele de rezervare a biletelor, în decembrie, au fost conforme cu un scenariu de relansare", precizează compania aeriană.

Companiile Air France, KLM HOP! şi Transavia au avut un trafic de 6,7 milioane de pasageri în decembrie 2015.

În noiembrie 2015, profiturile Air France - KLM au scăzut cu 50 de milioane de euro ca efect al atentatelor.

Terorişti islamişti au ucis 130 de persoane şi au rănit alte sute în atacurile comise pe 13-14 noiembrie la Paris.

Mediafax