KMG International a investit 3,5 milioane dolari în terminalul petrolier din Marea Neagră, prin intermediul societăţii Midia Marine Terminal, informează, luni, compania.

Proiectul a vizat înlocuirea întregului sistem flexibil de transfer al ţiţeiului de la navele petroliere către parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia. Lucrările de mentenanţă capitale obligatorii menţin terminalul maritim în condiţii optime de siguranţă şi performanţă. De asemenea, investiţia asigură menţinerea la un nivel maxim de protecţie a mediului marin. La fiecare 2 ani, investim circa 200.000 dolari, la 4 ani circa 1,4 milioane dolari, iar la fiecare 8 ani circa 3 milioane dolari pentru aceste lucrări”, a declarat directorul general al companiei Midia Marine Terminal, Ioan Taus.

Înlocuirea sistemului de furtune flexibile a implicat şase ambarcaţiuni şi 20 de scafandri care au lucrat 24/24 timp de 16 zile. Proiectul a fost realizat cu participarea companiei Rominserv, contractorul general al KMG International, pentru aprovizionarea furtunelor şi lucrările efectuate pe uscat.

Potrivit unui comunicat al companiei, sistemul de furtune flexibile al terminalului petrolier offshore din Marea Neagră este format din două şiruri de furtune din cauciuc ranforsat cu spirală metalică, având o greutate cuprinsă între 3,5 şi 5 tone, prevăzute cu dublă carcasă special concepută pentru protejarea mediului marin, în caz de avarie.

Acest sistem are în componenţă două şiruri de furtune plutitoare cu lungimi de aproximativ 270 metri fiecare şi două şiruri de furtune submarine, garantate la o presiune de 19 bari, fiind construite în conformitate cu standardele internaţionale, dar ţinând cont şi de condiţiile hidro — meteo specifice din zona în care este amplasat, 9 km est faţă de portul Midia Năvodari’, informează KMG International.

Documentul precizează că durata de viaţă în serviciu a acestor furtune este de 2 ani doar pentru cele plutitoare care funcţionează în condiţii de mare stres, de 4 ani pentru furtunele submarine şi de 8 ani pentru celelalte furtune de transfer.

‘Ansamblul de furtune al terminalului petrolier offshore de la Midia valorează circa 3 milioane dolari. Compania Midia Marine Terminal şi-a mărit şi flota navală în 2015, operând în prezent 3 remorchere — Tirreno, pavilion Italia de 70 tbp (tons bollard pull — unitate de măsură pentru puterea unei nave — n. r.), pentru asistenţă la manevra tancurilor petroliere de 150.000 tdw (tona deadweight — unitate de măsură pentru capacitatea de încărcare — n. r.); Bucureşti şi Astana, ambele sub pavilion România de 50 tbp, pentru manevre furtune, mentenanţă şi lucrări offshore, suport scufundări dar şi asistenţă a navelor aflate în manevră în portul Midia. De asemenea, flota MMT cuprinde o pilotină de 9,5 metri lungime şi 500 CP şi două şalupe de lucru’, se precizează în comunicat.

Prin intermediul terminalului petrolier din largul Mării Negre au fost descărcate peste 23 milioane tone de ţiţei de la începutul anului 2009 până în septembrie 2015 şi au fost operate în siguranţă 276 de nave. Terminalul a rezistat fără avarii, în condiţii de frig sever şi la furtuni violente cu valuri care au depăşit 8 metri în zona acestuia, fiind proiectat să funcţioneze o perioadă de minimum 25 de ani.

‘În prezent, terminalul asigură necesarul de ţiţei al rafinăriei Petromidia — cea mai mare unitate de profil din România, care a prelucrat în anul 2015 cantitatea record de 5 milioane tone de ţiţei de la punerea în funcţiune (1979), atingând, astfel, capacitatea maximă de producţie. Cu o capacitate proiectată de transfer de 24 de milioane tone pe an, terminalul petrolier poate primi nave de până la 160.000 tdw. Operarea prin terminal scade distanţa cu aproximativ 33 de kilometri faţă de traseul prin portul Constanţa şi permite realizarea unor reduceri de circa 7 dolari/tonă a costurilor de aprovizionare cu ţiţei. Astfel, investiţia de 100 de milioane dolari pentru realizarea terminalului petrolier a fost amortizată în doar 5 ani de la punerea lui în funcţiune‘, mai spune KMG International.

Prin Midia Marine Terminal este asigurată prezenţa KazMunayGas în arcul geografic ce uneşte zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia) şi a Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Europa Occidentală (Franţa şi Spania). La nivel european, KMG International deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia. Grupul operează două rafinării — Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.