CFR SA a finalizat în primul semestru modernizarea a gărilor Slatina, Reşiţa Sud, Zalău, Bistriţa Nord, Giurgiu Oraş şi Botoşani, proiecte finanţate cu fonduri europene, a căror valoare contractuală totală se ridică la 119,3 lei milioane lei, potrivit Mediafax. Proiectul de modernizare a staţiilor de cale ferată este derulat prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, cu finanţare asigurată în proporţie de 85% de la Comisia Europeană şi 15% de la bugetul de stat.
Lucrările de modernizare a staţiilor şi clădirilor aferente vor continua cu modificarea circuitului în interiorul clădirilor şi redimensionarea perimetrului exterior al gărilor pentru a asigura fluiditatea călătorilor.
CFR SA a finalizat şi recepţionat în perioada 2013 - 2014 lucrări de modernizare în 11 staţii de cale ferată, valoarea totală a contractelor fiind de 239,6 milioane lei (54 de milioane de euro).