Ion Ţiriac a fost desemnat, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bogat român, în cea de-a XIV-a ediţie a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de euro, suma totală a averilor antreprenorilor din top fiind de 20,8 miliarde euro.
Dacă Ion Ţiriac şi-a păstrat poziţia de anul trecut, în cazul primilor zece milionari din clasament au avut loc schimbări majore. Ioan Niculae a pierdut locul secund în favoarea fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl, doi antreprenori care s-au impus pe o piaţă în care investitorii străini au raportat pierderi.
O altă evoluţie importantă s-a înregistrat în cazul lui Iulian Dascălu, care a urcat cinci poziţii în clasament. După şapte ani de când a deţinut prima poziţie în clasament, George Becali a reuşit să revină între primii 10 cei mai bogaţi români, cu toate că averea i s-a redus de la 300-350 milioane de euro, cât avea în ediţia anterioară, la 270-300 milioane de euro în acest an.
O scădere s-a înregistrat şi în cazul averilor însumate ale celor mai bogaţi 300 de antreprenori români, după ce, în ediţia de anul trecut, averea cumulată a crescut cu peste 4%. Astfel, în acest an, suma totală a averilor a ajuns la 20,8 miliarde de euro, cu 7,5% mai mică decât valoarea din ediţia anterioară a clasamentului.
Totuşi, în cazul pragului minim al averii pentru ocuparea unui loc în „Top 300 Cei mai Bogaţi Români’ s-a înregistrat o creştere. Dacă anul trecut acest nivel se situa la 14-15 milioane de euro, în ediţia de anul acesta pragul a urcat la 16-18 milioane de euro.
„Spre deosebire de anii trecuţi, din ce în ce mai multe afaceri sunt făcute în familie, motiv pentru care numărul familiilor de milionari prezente în Top 300 a crescut de la 53, în 2014, la 67 în ediţia actuală a topului’, declară Ciprian Mailat, redactor-şef al revistei Capital şi coordonator al Top 300.
Cei mai mulţi milionari se regăsesc în regiunea Bucureşti-Ilfov. Averea cumulată a celor 114 antreprenori ajunge la 9,57 miliarde de euro, în scădere cu aproape 1,5 miliarde de euro faţă de anul trecut, când se aflau în clasament 136 de milionari din această regiune.
Potrivit realizatorilor topului, un portret de milionar din Top 300 ar arăta în felul următor: are 55 de ani, este bărbat, locuieşte în Bucureşti şi are o avere medie de 69,3 milioane de euro.
Domeniile în care business-urile antreprenorilor au înregistrat creşteri sunt industria, agricultura, imobiliarele şi, mai nou, turismul, unde mai mulţi milionari au investit, în ultimii ani, în construcţia de hoteluri noi sau modernizarea şi dotarea la standarde internaţionale a celor existente.
Primele zece poziţii din ‘Top 300 Cei mai Bogaţi Români’ sunt: Ion Ţiriac, cu o avere de 1,5 miliarde de euro (1,2 — 1,3 miliarde euro în 2014), Dragoş şi Adrian Pavăl, cu 850 — 900 milioane de euro (650 milioane de euro în 2014), Ioan Niculae, cu 750 — 800 milioane de euro (în ediţia anterioară ocupa locul 2, cu o avere cuprinsă între 1 şi 1,1 miliarde euro), Zoltan Teszari, cu 480 — 500 milioane de euro (patronul RCS&RDS avea o avere de 530 — 560 milioane de euro în 2014), Iulian Dascălu, cu 430 — 450 milioane de euro (proprietarul Iulius Group se afla pe locul 10, cu o avere de 400 — 420 milioane euro), Gabriel Comănescu, cu 350 — 380 milioane de euro (anul trecut ocupa poziţia a 4-a în clasament, cu o avere de 600 — 620 milioane de euro), Marius şi Emil Cristescu, cu 330 — 350 milioane de euro (cei doi fraţi aveau în 2014 o avere de 410 — 420 milioane de euro), Gabriel Popoviciu, cu 330 — 350 milioane de euro (în 2014, pe locul 14, cu o avere de 310 — 330 milioane de euro), Liviu Tudor, cu 300 — 310 milioane de euro (250 — 260 milioane de euro în 2014, locul 16) şi George Becali, cu 270 — 300 milioane de euro (o avere de 300 — 350 milioane de euro în 2014, locul 13).