Persoanele care au păstrat bonurile fiscale primite în perioada 2 februarie-28 martie 2015 vor participa la extragerea organizată în a doua zi de Paşte, pe 13 aprilie, cu premii totale de 1 milion de lei, iar datele bonurilor câştigătoare vor fi afişate pe site-urile Finanţelor şi ANAF minim 30 zile.
Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie a unui număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, stabilit prin extragerea succesivă a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9, precum şi un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului pentru care se organizează loteria.
La extrageri va fi prezentă o comisie de supraveghere, care va fi formată din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, ANAF şi Loteriei Române. De asemenea, vor putea participa mass-media şi observatori, în limita spaţiului disponibil în locaţie, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanţelor.
Un bon este câştigător dacă a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează potrivit legislaţiei, sunt lizibile informaţiile, are valoarea totală exprimată în lei, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă şi nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.
Rezultatul extragerii va fi postat pe site-urile Ministerului Finanţelor şi ANAF pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile, iar câştigătorii trebuie să revedice premiul în maxim 30 de zile.
Aceştia vor merge la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal câştigător (dacă a îndeplinit toate condiţiile), în original, împreună cu o copie a actului de identitate sau a paşaportului şi o cerere. Ei pot solicita la Fisc o copie a bonului fiscal pe care îl depun, care va avea menţiunea "conform cu originalul".
În cererea de revendicare a premiului, câştigătorul va completa datele personale de identificare, contul bancar în care doreşte virarea banilor şi informaţii de pe bonul fiscal, precum numărul şi valoarea acestuia, data emiterii, numele firmei, codul de identificare fiscală (CIF) şi adresa la care este instalată casa de marcat care a emis bonul respectiv.
Informaţiile cuprinse în cerere vor fi centralizate într-o aplicaţie pe care ANAF o va pune la dispoziţie tuturor administraţiilor fiscale, unde se vor ataşa şi bonurile fiscale scanate, toate datele constituind baza de date privind Loteria bonurilor fiscale, iar informaţiile vor putea fi accesate şi de Direcţia Antifraudă. Ulterior, vor fi încărcate în aplicaţie şi rezultatele verificării bonurilor.
După centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor al acestora, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului.
Lista premianţilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, care va face şi plata câştigurilor în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după validarea bonurilor fiscale de către inspectorii fiscali.
În cazul în care nu există câştigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.
Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători.
Sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.