Noul Cod Fiscal va veni şi o creştere a taxelor pentru ţigarete. Creşterea accizelor cu 35 de lei pe mia de ţigarete înseamnă 0,035 lei per ţigaretă, adică în jur de 70 de bani pe pachet.
„Dincolo de propunerile surprinzător de liberale, menite să câştige simpatia mediului de afaceri, «reducerea TVA de la 24 la 19%, eliminarea taxei pe stâlp şi a taxei de 7 eurocenţi la carburanţi», nu putem să nu remarcăm că, în proiectul noului Cod Fiscal, singurele taxe care cresc, sunt, din nou, accizele pentru ţigarete! În proiectul votat ieri în plenul Camerei Deputatilor, nivelul accizei totale creşte în ianuarie 2016 la 447 lei, de la 412 lei, în prezent!
Ceea ce înseamnă o creştere neprevăzută de 35 de lei pe mia de ţigarete şi o devansare faţă de prevederile aprobate recent, potrivit cărora acciza la ţigarete urma sa crească, la 1 aprilie 2016, cu rata inflaţiei”, a transmis, printr-un comunicat, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova & Bulgaria, Gilda Lazăr.
România ar putea înăspri legile care se referă la fumatul în public. Senatul a votat pe 18 martie o modificare legislativă prin care se interzice complet fumatul în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare, de stat şi private.
Deputatul PSD Aurelia Cristea vine cu propunerea ca fumatul să fie interzis complet inclusiv în restaurante, baruri, cluburi, cafenele şi alte unităţi de alimentaţie publică. România este una dintre cele cinci ţări care nu-şi protejează cetăţenii de fumatul pasiv, arată un raport european. Pe aceeaşi listă se mai află Cehia, Grecia, Austria şi Slovacia.
Ţara noastră, care încasează în jur de 300 de milioane de euro din taxa pe viciu, amână implementarea legislaţiei internaţionale. Iar acest lucru se întâmplă în condiţiile în care, potrivit statisticilor, principalele cauze de deces din România sunt provocate de fumat: boli cardiovasculare, afecţiuni respiratorii cronice sau cancer.