Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, va reduce investiţiile din acest an cu circa 10%, respectiv cu 1,5 miliarde de dolari, din cauza scăderii cotaţiilor ţiţeiului, informează Mediafax.
Fondatorul Lukoil, Vagit Alekperov, a declarat că economiile vor fi realizate prin reducerea cheltuielilor în operaţiunile de rafinare şi prin blocarea noilor angajări, în timp ce dividendele vor fi menţinute la nivelul anului 2014.
Economia Rusiei a fost afectată de prăbuşirea preţurilor petrolului, principala sursă externă de venit.
Scăderea veniturilor din vânzările de petrol a amplificat efectul sancţiunilor occidentale, impuse din cauza implicării Rusiei în conflictul din Ucraina.
Lukoil a fost inclusă în septembrie 2014 pe lista companiilor ruseşti vizate de sancţiunile occidentale. Bancherii susţin că sancţiunile interzic furnizarea de anumite tehnologii, dar nu afectează şi finanţarea.
În luna noiembrie a anului trecut, Alekperov estima că cheltuieile Lukoil vor fi reduse cu 13% în acest an, respectiv cu circa 2 miliarde de dolari. Cotaţia petrolului Brent este în prezent de circa 49 de dolari pe baril, iar şeful Lukoil anticipează că preţul se va menţine în jurul acestui nivel în primul trimestru al anului.
Alekperov a mai spus că Lukoil probabil va amâna un plan de listare la bursa din Homg Kong, care nu mai este realist, având în vedere condiţiile din piaţă. Lukoil urmează totodată să testeze interesul pieţei financiare pentru o posibilă nouă emisiune de eurobonduri, în primăvară.
Sancţiunile occidentale impuse Rusiei de Occident au făcut aproape imposibil pentru numeroase companii să atragă finanţare pe pieţele internaţionale de capital.
Lukoil reduce investiţiile din acest an cu 10%
24 ianuarie 2015
(65 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Toate tipurile de proceduri de achiziţii publice trebuie să se desfăşoare integral prin mijloace electronice
(17 ianuarie 2016)
212 vizualizări
Şantierul Naval Tulcea face un vapor de 100 de milioane de euro
(25 august 2013 - Cristina IANCU)
304 vizualizări
COMES Săvineşti îşi dezvoltă gama de producţie cu execuţia de reactoare de proces şi schimbătoare de căldură în greutate de până la 450 de tone
(14 ianuarie 2026)
69 vizualizări
ANPC a aplicat Amenzi de peste 800.000 de lei pentru nereguli la ştranduri, piscine şi parcuri de distracţie
(8 august 2015)
71 vizualizări
Raiffeisen Bank scade dobânda pentru clienţii cu credite în franci elveţieni
(21 ianuarie 2015)
92 vizualizări
CNAS a semnat cu Teamnet contractul de mentenanţă a platformei informatice, în valoare de 2 milioane euro
(20 decembrie 2016)
286 vizualizări
Bonurile de 312 lei din 11 ianuarie, câştigătoare la loteria fiscală
(21 februarie 2016)
146 vizualizări
Marile investiţii chinezeşti în România se urnesc greu şi au nevoie de ajutoare
(4 noiembrie 2014)
90 vizualizări
Cum va fi plafonat preţul energiei electrice începând cu data de 1 aprilie
(14 martie 2022)
254 vizualizări
Legea dării în plată: Bancherii ameninţă cu limitarea creditelor
(4 decembrie 2015)
90 vizualizări
ING a introdus comisioane la retragerile în numerar de la bancomatele proprii
(16 aprilie 2015)
274 vizualizări
Centrul de afaceri din vestul Ploieştiului prinde contur
(16 mai 2014)
144 vizualizări
Mediafax Group cere intrarea în insolvenţă
(28 noiembrie 2014)
159 vizualizări
După Alitalia, o altă mare companie aeriană se retrage din România
(17 ianuarie 2017)
115 vizualizări
Grecia a vândut chinezilor cel mai mare port al ţării; suma obţinută, 368,5 milioane de euro
(9 aprilie 2016)
362 vizualizări
Fitch a revizuit în scădere estimarea de creştere economică
(7 septembrie 2014)
73 vizualizări
Loteria Specială a Bonurilor Fiscale. Care au fost bonurile câştigătoare
(25 decembrie 2017)
619 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























