Cetăţenii europeni care călătoresc des au aşteptat cu nerăbdare sfârşitul acestui an deoarece Crăciunul ar fi trebuit să le aducă un cadou suplimentar: eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Uniunii Europene. Din păcate, acest cadou va lipsi de sub brad deoarece statele membre au amânat implementarea aceste măsuri cu cel puţin trei ani.
Planurile anterioare pentru eliminarea tarifelor de roaming ar fi trebuit să devină obligatorii de la 1 ianuarie 2016 în cazul apelurilor primite, respectiv de la 1 iulie 2016 în cazul apelurilor iniţiate, fostul comisar european pentru dezvoltarea digitală Neelie Kroes afirmând că activarea va începe în perioada Crăciunului din acest an. Din păcate, deşi Parlamentul European aprobase deja propunerile Comisiei Europene, aceste măsuri au fost amânate pentru cel puţin trei ani.
Discuţiile s-au poticnit în cadrul Consiliului European, cel de-al doilea organ legislativ al sistemului bicameral parlamentar european. Reprezentanţii celor 28 de state membre au decis că pachetul de legi trebuie retrimis Parlamentului European pentru revizuire şi au propus o serie de măsuri menite să reducă totuşi costurile roaming-ului. Între timp însă, unii operatori anunţaseră deja reduceri sau eliminarea totală a tarifelor de roaming, însă tot în anumite condiţii.
Consiliul European a decis că utilizatorii pot iniţia sau primi apeluri telefonice sau SMS şi pot transfera date în roaming la aceleaşi tarife care sunt percepute în ţara lor de origine, însă în anumite limite care nu au fost încă stabilite. Odată depăşite aceste limite, operatorii vor putea percepe taxe suplimentare de roaming, însă sumele vor trebui să fie în mod obligatoriu mai mici decât cele stipulate în acest moment. Din păcate, pachetul de legi care impune eliminarea completă a tarifelor de roaming va fi rediscutat abia în vara lui 2018, ceea ce înseamnă că aplicarea lui va întârzia cel puţin trei ani.
Voci din Parlamentul European, cum ar fi de pildă preşedintele alianţei liberal-democrate Guy Verhofstadt, au condamnat această amânare şi au afirmat că aceasta favorizează operatorii de telefonie în defavoarea utilizatorilor.
Primele măsuri pentru reglementarea pieţei telecom de pe teritoriul unional datează din 2005, Uniunea Europeană intenţionând să fuzioneze ofertele fragmentate cu acoperiri naţionale într-o piaţă europeană unică. Promisiunile nu au fost mereu onorate sau au fost aplicate cu întârziere, însă cetăţenii europeni s-au bucurat de reduceri regulate anuale ale tarifelor pentru apelurile de voce, mesagerie sau transfer de date începând cu 2007.
În acest moment, Uniunea Europeană afirmă că aceste costuri sunt mai mici cu 80% în cazul apelurilor de voce şi cu 91% în cazul transferurilor de date faţă de planurile tarifare de acum opt ani. Consiliul European a prevăzut o nouă reducere, însă cuantumul acestuia încă nu a fost stabilit.