Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI şi CE în actuala misiune de evaluare, cele două instituţii cerând creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri din aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia, a anunţat premierul Victor Ponta.
"Sunt două puncte asupra cărora nu aveam un acord cu delegaţia FMI şi Comisia Europeană, a declarat premierul Victor Ponta, la finalul întâlnirii cu delegaţia FMI". Potrivit premierului cele două puncte ale neînţelegerii sunt:
- continurea agendei de liberalizare la gaze; creşterea cerută de partenerii internaţionali nu este sustenabilă; până la întâlnirea
- măsuri cu privire la companiile din energie. Experţii internaţionali cer lichidarea Complexului Energetic Hunedoara, în timp ce oficialii români vor să păstreze viabilă industria extracţiei de cărbune.
"În aprilie, vom prezenta FMI cum vedem noi lucrurile pentru a fi suportate de oameni. Acordul nostru cu FMI încetează în septembrie, important e să vedem cât am realizat din ce ne-am propus. Am luat şi măsuri pe care iniţial partenerii nostri nu le-au vrut, de genul reducerii TVA la pâine, reducerii CAS. În aprilie şi apoi în iunie, când e ultima vizita tragem linie si vedem câte am realizat", a mai spus premierul.
Premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, au susţinut o declaraţie de presă la Palatul Parlamentului în urma discuţiilor cu FMI.
"Foarte multe dintre obiectivele macroeconomice au fost îndeplinite. Avem economia cea mai stabilă şi predictibilă din regiune. Tot ce ţine de managementul companiilor de stat s-a îmbunăţit considerabil. Companiile de energie au făcut profituri semnificative în 2014. Aceste realizări importante ale României trebuie să se reflecte şi în viaţa de zi cu zi ale fiecărui cetăţean", a spus premierul Victor Ponta înainte de a anunţa care a fost rezultatul concret al negocierii cu FMI.